Un sat timişean moare încet, dar nu se predă

Probabil că titlul descrie cel mai bine fenomenul care se petrece în ultima sută de ani în satul timișean de pe malul Mureșului, Igriș.

La începutul veacului trecut, aici trăiau 3.600 de suflete, înflorirea localității atingând un maxim în perioada interbelică. După cel de-al Doilea Război Mondial, în 1951, au fost deportați în Bărăgan, pentru cinci ani, 280 de igrișeni.

CITEŞTE ŞI: Scenă violentă într-un mall: o mamă care şi-ar fi agresat copilul a fost încătuşată de poliţişti. VIDEO

În 1958, a fost finalizat procesul de colectivizare forțată. În paralel, în orașe a început industrializarea și aceasta a dat semnalul pauperizării populației din zonele rurale. Procesul depopulării la Igriș a început, așadar, odată cu industrializarea socialistă, iar acum atinge un maxim, pentru că în localitate nu mai trăiesc nici 1.200 de persoane.

Primarul comunei Sânpetru Mare, Viorel Petrovici, igrișean și el, spune că principala cauză care a determinat acest fenomen a fost faptul că satul nu avea gară, iar de aceea localnicii nu au avut posibilități de navetă, pentru a fi rămas în casele lor.

Tot acesta declară că jumătate din populația Igrișului de astăzi este de peste 60 de ani. Tineretul a tot plecat, destinația sa fiind mai ales municipiul Timișoara și, mai puțin, orașul Sânnicolau Mare. Dacă parcurgi străzile doar pietruite ale Igrișului, constatați că multe gospodării au lacăte pe porți, iar unele case sunt năruite.

Edilul spune că în această situație sunt o treime dintre ele. În altele, trăiesc doar câte o bătrână sau un bătrân. Este posibilă o repopulare, o reîntinerire a Igrișului? Aceasta e marea întrebare. Ea are mereu un răspuns optimist, dar departe de realitate. Se crede că investițiile în modernizarea străzilor care vor aduce condiții de viață mai apropiate de cele existente la oraș vor schimba trendul. De asemenea, se pune speranță pe revigorarea turistică a localității, zona de la Mureș însă devine, pe zi ce trece, tot mai mult o amintire.

În privința construirii de case noi, edilul spune că numărul celor edificate după Revoluție dacă este de cinci-șase, cu totul. Așa cum afirmam încă din titlul localitatea merge mai departe, pentru că tinerii, câți mai sunt ori se vor naște aici, chiar dacă unii dintre ei sunt cu un picior pe plecare, tot mai mai constituie, pentru câteva decenii, garanția că Igriș, satul timișean de pe Mureș, nu se predă.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Un sat timişean moare încet, dar nu se predă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare