Un fost rector al unei universități din Timișoara își lasă mama să-și trăiască apusul vieții ca un animal, iar autoritățile oferă „atenție și monitorizare”

La doi pași de Piața Traian, într-un imobil istoric, o timișoreancă octogenară își trăiește ultimele momente ale vieții în condiții demne de Evul Mediu. Am aflat recent despre cazul doamnei E.G. și l-am contactat pe președintele asociației de proprietari al imobilului situat pe strada Prof. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 1, domnul Mircea Ciurea.

La 88 de ani, fără curent, căldură, apă caldă și rece

Vecin de palier și omul care, de câțiva ani încoace, alături de alți locatari, a solicitat în zadar ajutorul familiei bătrânei și al autorităților locale, domnul Ciurea ne-a prezentat, pe scurt, povestea dramatică a doamnei G.:

“Nu știu ce să mai fac, nu mai am încredere în nici o instituție de asistență socială. E o doamnă în vârstă de 88 de ani. Încă e lucidă, în sensul că poți purta o discuție cu ea, dar are și episoade de halucinații. Locuiește singură, nu are curent, nu are apă caldă, nu are încălzire, mai nou nu are nici apă rece, pentru că are o țeavă spartă și a trebuit să închidem. Ea nu s-a debranșat, a fost o situație cu un rău-platnic acum mai mulți ani, iar după ce rău-platnicul a fost executat, ea a rămas pe lângă. Asta pentru că nu colaborează, s-a închis în sine…

Noi am încercat să luăm legătura cu fata dumneaei, care n-o vizitează deloc, dar ne-a spus să n-o mai căutăm atât, ci s-o anunțăm doar când moare… Am făcut două adrese către Direcția de Asistență Socială Timișoara, spunându-le că femeia aceasta stă ca un animal de ani de zile, nu de azi, de ieri… Au trecut deja vreo șase ani de când trăiește așa, poate mai mult. După prima adresă, au venit să vadă, apoi au spus că situația e monitorizată, dar noi am văzut că nu e monitorizată deloc, așa că am făcut o nouă adresă și ni s-a comunicat că s-a luat legătura cu fiica doamnei și că mai mult de atât nu pot să facă. Dar, de fapt, n-au făcut nimic.

Noi tot continuăm să îi dăm mâncare, să îi lăsăm pe prag un lapte, o pâine. Am fost și la Poliția Locală, le-am spus că, totuși, e un pericol, că are butelie, dacă dă foc și explodează? Până la urmă, ne-am dat seama că nu mai folosește nici butelia, fiindcă nu mai poate decât să se târască dintr-o parte în alta, nu mai are posibilitatea să desfacă o butelie. Oricum, cei de la Poliția Locală ne-au zis că nu ține de ei, ci de cei de la Direcția de Asistență Socială… În final, ne-am zis, cum o vrea Dumnezeu, că nu mai ai ce să faci… Ea nu te lasă să pătrunzi în apartament…

De exemplu, când îi duc de mâncare, nu mă lasă să intru mai mult de un metru în interiorul apartamentului. Deși eu îi spun <Uitați câte sticle, PET-uri, mizerie, lăsați-mă să strâng>, nu, ea îmi zice să las așa… Nu ne ia nimeni în seamă, poate au multe cazuri, nu știu ce să zic. Mie îmi pare rău de bătrână, a căzut recent, și-a rupt dinții, mă doare inima… (…) Să știți că e o femeie inteligentă, a făcut două facultăți la București, cred că Științe Economice și Dreptul. Te poate amăgi primele cinci-zece minute de discuție, spunându-ți că n-are nimic, să o lași în pace.

Noi am chemat poliția și a purtat o conversație rațională cu ei, spunându-le <Dom’le, lăsați-mă în pace, n-am nimic, nu văd de ce vă permiteți să veniți peste mine, sunt în regulă>. Dar acum situația ei s-a deteriorat, are o figură cadaverică, nouă ne pare rău de ea, v-am spus, trăiește ca un animal. Gândiți-vă că nu s-a spălat de ani de zile, deși i-am spus să vină să se spele la noi. Și nu ne lasă să facem nimic, nici măcar curentul. Uneori nici nu răspunde, ai impresia că a murit și atunci eu doar văd dacă a luat plasa cu mâncare pe care i-am pus-o pe mânerul ușii și așa îmi dau seama că trăiește. E o poveste întreagă, dar e o poveste tristă… Orice ți-ar fi făcut mama ta, tot faci ceva ca să o ajuți…”.

Nici o explicație din partea fiicei

După discuția purtată cu Mircea Ciurea am contactat-o telefonic pe fiica bătrânei, în încercarea de a afla ce a determinat-o să-și abandoneze mama în acele condiții precare. Doamna respectivă, Corina Mușuroi, este o persoană cunoscută în oraș, fost rector al Universității Tibiscus, iar ulterior cadru didactic asociat la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, astfel că dispariția sa totală din viața mamei sale e cu atât mai frapantă.

În momentul în care a aflat subiectul discuției, doamna Mușuroi ne-a închis telefonul în nas, pentru ca, puțin mai târziu, într-o conversație pe care am inițiat-o de această dată pe WhatsApp, să ne explice că se afla într-o activitate care nu-i permitea să discute subiecte sensibile la telefon. Am obținut, totuși, promisiunea dumneaei de a ne contacta în momentul în care va putea vorbi, însă nu s-a ținut de ea. Finalmente, la insistențele noastre, Corina Mușuroi ne-a oferit următorul răspuns pe WhatsApp:

“Cu tot respectul pentru meseria dumneavoastră, vă spun doar că problemele de viață ale oamenilor nu se rezolvă în ziare. Dumneavoastră oricum veți scrie ce veți dori. Eu nu sunt dispusă să ofer explicații pentru că e viața mea privată la mijloc. Cei care vor ceva de la mine pot să o facă pe căi legale și le răspund. Așa că nu văd cine va avea de câștigat din toate astea”.

În CV-ul său, descoperit pe internet, la rubrica “Competențe și abilități sociale”, Corina Mușuroi a menționat următoarele: “abilităţi de comunicare verbală şi non verbală, ascultare activă; capacitate de relaționare interumană asertivă, spirit organizatoric”. Acum, nu știm câtă capacitate de relaționare interumană asertivă posedă doamna Mușuroi, dar cu bătrâna sa mamă n-a mai relaționat interuman de ani de zile. Nici asertiv, nici în alt fel.

 Răspunsuri șablon de la DASMT

Cât despre neimplicarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) în acest caz, am minți dacă am pretinde că suntem surprinși. Atâta vreme cât angajările în cadrul DASMT se fac după alte criterii decât profesionalismul, nici așteptările oamenilor nu au de ce să fie prea ridicate.

În scrisoare de răspuns expediată în 14 august 2018 către Asociația de Proprietari a imobilului în care trăiește ca un animal bătrâna în cauză, semnatarele, directorul general al DASMT, Rodica Surducan și coordonatoarea Centrului de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile, Adriana But (căsătorită Filipics), nici n-au realizat că, folosind metoda copy-paste, angajata care a redactat documentul a inserat o adresă greșită a doamnei E.G., menționând strada Martir Silviu Motohon, în loc de strada Prof. Dr. Gheorghe Marinescu.

Practic, răspunsurile întocmite către petiționari sunt unele standard, se mai schimbă câteva cuvinte pe ici, pe colo și gata, încă un caz a fost rezolvat… Să vedem, totuși, ce spunea, în august 2018, DASMT:

“Personalul de specialitate al Centrului de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile s-a deplasat în data de 17.07.2018 la adresa mai sus menționată, unde inițial nu a răspuns nimeni, abia după mai multe insistențe, cu ajutorul vecinilor, doamna G. (anonimizarea ne aparține – n.r.) a acceptat pentru scurt timp să discute cu aceștia, însă a refuzat vehement orice sprijin.

Deoarece bătrânețea este un proces complicat care aduce cu sine o serie de modificări pe care doar persoanele atente și sensibile le pot observa și accepta, în această etapă a vieții, doamna G. necesită atenție specială și tratament corespunzător atunci când nevoile (de menținere a funcționării normale a organismului, de siguranță, apartență – n.r. – am păstrat exprimarea autoarei – și dragoste) tind să se accentueze și să necesite o satisfacere imediată.

Deoarece persoana vârstnică nu avea posibilitatea să-și satisfacă toate aceste nevoi, am identificat și informat aparținătorul legal, pe doamna Mușuroi Corina (fiica), căreia i s-a prezentat starea de neputință și singurătate cu care se confruntă doamna G., astfel încât aceasta prin atenția și grija oferită, să o ajute să depășească provocările specifice vârstei.

Împreună cu aparținătorii legali, personalul de specialitate a efectuat o nouă vizită, în data de 25.07.2018, la domiciliul persoanei vârstnice, în urma căreia s-a constatat că doamna G. refuză în continuare ajutorul din exterior, considerând că se descurcă decent, singurul sprijin pe care și-l dorește fiind cel al fiicei domniei sale, iar în cazul în care nu poate fi sprijinită de aceasta, refuză admiterea într-un centru rezidențial pentru persoane vârstnice. Având în vedere aceste considerente, cazul va rămâne în atenția și monitorizarea Centrului de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile”.

Apropo de faza cu răspunsurile de tip șablon, am mai remarcat și că fraza a doua a fost preluată, prin aceeași metodă consacrată, copy-paste, de pe… internet. Exact aceleași expresii le găsiți, de exemplu, pe site-urile www.onlus.ro și www.promedica24.ro, ale unor firme care oferă servicii de îngrijire a vârstnicilor la domiciliul acestora.

Cum spuneam, fiindcă suntem la curent cu “profesionalismul” șefilor din DASMT, faptul că implicarea acestei instituții se rezumă la “atenție și monitorizare” – și acelea doar din vorbe – nu ne miră deloc. Nu de alta, dar în 27 februarie a.c., am publicat un articol intitulat “Viață de șef la stat, la Timișoara: <O colegă îi face cafea și i-o servește, alta îi face spumă de lapte, una îi face ceaiuri, cealaltă îi taie roșii în salată>”, în care protagonistă era tocmai coordonatoarea CISRM, Adriana But (Filipics), cea care își dirija afacerea cu flori în timpul orelor de program. Sigur că da, “atenție și monitorizare”…

“Specialiștii” au cuvântul: totul e OK

Următorul răspuns adresat Asociației de Proprietari, în 19 iunie 2019, sub semnăturile directorului general adjunct Marius Murariu și coordonatoarei CISRM, Adriana But (Filipics), a fost și mai scurt:

“Personalul de specialitate al Centrului de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile s-a deplasat de mai multe ori la domiciliul doamnei G.E. (…) iar la ultima vizită din data de 14.06.2019 s-a reușit purtarea unei discuții cu dumneaei și ne-a declarat că nu are nevoie de nimic, că se simte bine, iar specialiștii prezenți nu au identificat o situație de risc majoră. De asemenea, s-a transmis o adresă fiicei sale – doamnei Corina Mușuroi, care a fost rugată să ne sprijine în demersul nostru pentru identificarea nevoilor specifice situației de dificultate socială cu care se confruntă doamna G.E. pentru a putea găsi alternativele existente pentru ajutorarea dumneaei, însă aceasta nu ne-a contactat până în prezent. Având în vedere cele relatate mai sus, cazul doamnei G.E. va rămâne în atenția Centrului de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile pentru monitorizare”.

Așadar, un fel de “veni, vidi, vici” al specialiștilor de la DASMT, care cică au vorbit cu bătrâna, ea le-a spus că totul este în regulă, iar ei au crezut-o pe cuvânt. Adică octogenara E.G. n-a mai ieșit din casă de mai mulți ani, nu are curent electric, apă rece (închipuiți-vă cum arată și cum miroase WC-ul), apă caldă, căldură, nu are altă sursă de hrană decât ceea ce-i lasă vecinii în fața ușii, dar specialiștii DASMT “nu au identificat o situație de risc majoră”.

Cum ar veni, în afară de “atenție și monitorizare”, patroana de florărie cu job la stat și șefa ei supremă sunt cu mâinile legate, nu pot face nimic-nimic… Interesant.

Timpul trece, leafa merge

În 17 decembrie 2015, în articolul intitulat “Calvarul din… Labirint”, am prezentat cazul a două timișorence, mamă și fiică, ambele cu probleme psihice, care locuiau într-o mizerie de nedescris într-un apartament de pe strada Labirint. Cităm din articol:

“Așadar, lucrurile sunt clare, existau și există toate premisele pentru implicarea autorităților, iar acest lucru nu îl susținem noi, ci Legea 487/2002 – legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, în care, la capitolul V, <Internarea într-o unitate de psihiatrie>, secțiunea 2, <Internarea nevoluntară>, art. 56, scrie așa: <(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către: a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; b) familia persoanei; c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică; d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror; e) instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară>.

Pe scurt: una dintre entitățile menționate mai sus face solicitarea, iar instanța de judecată dispune internarea nevoluntară a persoanei în cauză, în baza unui consult efectuat de o comisie medicală de specialitate. Dar dacă nimeni nu solicită acest lucru, atunci nici comisia medicală n-are pe cine evalua și nici instanța n-are cum să pronunțe o hotărâre judecătorească în acest sens!”. Într-un final, în acel caz, autoritățile au reacționat și cele două femei au fost internate într-un spital de psihiatrie.

Deci DASMT are la îndemână și alte pârghii în afara “atenției și monitorizării” cu care i-au tot amețit pe vecinii bătrânei, dar de ce să-și bată bieții funcționari capul cu o acțiune în instanță, în loc să aștepte liniștiți ca timpul să le rezolve pe toate…