Scandalos! Dedicație de la Primăria Timișoara pentru o firmă de avocatură cu cele mai mari tarife

primaria timisoara 6

Incredibil: Primăria Timișoara a făcut cea mai scandaloasă alegere în privința firmei de avocatură care să ofere servicii juridice în cazul Colterm, unde se dorește securizarea patrimoniului. După ce au fost depuse șase oferte, comisia primăriei a ales-o, culmea, pe cea mai scumpă, aceasta fiind firma româno-austriacă Schonherr și Asociații SCA.

Timișorenii vor trebui să le plătească austriecilor suma de 1.060.500 de lei, fără a avea garanția că procesul va fi câștigat. Desemnarea câștigătorului ridică mari semne de întrebare, în primul rând datorită faptului că celelalte case de avocatură au venit cu oferte mai mici.

Or, administrația Fritz pretindea că va avea grijă de banii timișorenilor, însă probabil doar pentru a ajunge în buzunarele austriecilor, cu ignorarea totală a firmelor românești. Apoi, este revoltătoare lipsa totală de transparență, în condițiile în care din comisia de licitație nu a făcut parte nici un consilier local!

Comisia de evaluare l-a avut ca președinte pe viceprimarul Ruben Lațcău (un client al avocaților), iar membrii au fost administratorul public, precum și doi directori din primărie. Or, ce treabă are executivul primăriei în cazul Colterm, când la societatea de termoficare primăria are, prin Consiliul local, 50 la sută din acțiuni?

Suspiciunile că avem de-a face cu un contract cu dedicație nu pot fi ignorate și se impun, obligatoriu, verificări în acest caz scandalos.

ȘTIREA TA – Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la „Renaşterea bănăţeană” prin Facebook sau [email protected]  !

Precizează ziua, ora, locul şi împrejurările în care ai surprins imaginile !

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

12 thoughts on “Scandalos! Dedicație de la Primăria Timișoara pentru o firmă de avocatură cu cele mai mari tarife

  1. Nu stiu de ca va mai mirati, doar inainte de alegeri s-a spus clar ” un alt tip de politica” , adica austriaca sau nemteasca.

  2. Domnule Silviu Florescu, dumneata verifici măcar zece secunde articolele inainte sa le publici?
    Dar faptele le verifici?
    Oferta castigatoare este pentru un pret de 350 Ron/ora, pe cand cele sase oferte au fost intre 200 si 750 Ron/ora
    Asadar putem foarte simplu observa că acest articol nu este conform cu realitatea.
    Oare articolul ăsta este o eroare onestă sau a ajuns si Renasterea o hârtie fără valoare?

    1. sa pare ca e vorba de oferta finală. nu cea pe ora. cei cu 750 pe ora au cerut 900000 total iar cei cu 350 au cerut peste 1000000, cei din urmă fiind si câștigători

      1. Cum se poate da un pret fix pentru un proces in Romania?
        Daca dureaza o luna ( pretul este foarte mare) sau daca dureaza 5 ani si apoi contestatiile si recursul etc si atunci este foarte ieftin!…..

  3. Drapelul Rosu nu se desminte si minte ca de obicei…
    Cine poate garanta castigarea unui proces ? Cei de la Drapelul Rosu stiu mai bine decat judecatori cum se face justitia in Romania!
    Te judeca presa libera si impartiala nu presa de partid PSD.

  4. Nu todeauna pretul cel mai mic este cel mai bun, este foarte important ce este inclus in acel pret inclusiv calitatea si rezultatele muncii Poate este cel mai mare pret dar… sa consideram 2 cazuri:
    A  Pret 1 000 000 lei cu 250 lei/ora deci sunt banii pentru 4000 de ore de servicii juridice
    B. Pret 900 000 lei cu 750 lei/ora deci acum sunt banii pentru 1200 de ore de servicii juridice
    Cum bine stim procesele in Romania dureaza cu anii si sa consideram ca sunt necesare doar 2500 de ore si sa recalculam:
    Cazul A  >> 2500 * 250 = 625 000 lei
    Cazul B  >> 2500 * 750 = 1 875 000 lei
    Care oferta si pret sunt mai bune ???  Oferta cu 1200 ore de munca sau cea cu 4000 de ore de munca !!!
    Nimeni nu poate garanta cat va dura un proces si nici ca va castiga un proces….
    Este bine sa vedem toate ofertele in detaliu inainte de a face afirmatii de „contract cu dedicatie” !

    1. esti avocat sau contabil? indiferent de oferte, tot dedicatie se cheama. justifica tu pretul si apoi vorbim.

      1. Tu ai vazut caietul de sarcini, clauzele contractuale si termeni si conditiile (mai ales cele scrise marunt in anexele la toate ofertele ) de stii asa bine? Fiind contracte poate au si clauze confidentiale, criterii de performanta si termene de realizare/implementare – KPI etc…dar tu sti totul de la partid…
        Banii nostrii s-au dus pe Bega de mult cu ligheanele lui Robu si cu milioanele de € pentru „Semaforisoara” care nu functioneaza nici azi la 3 ani de la „finalizarea si receptia lucrarilor”, la firma de casa care pune cate 2-3 semne de circulatie pe fiecare stalp din 30m in 30m, pentru Mercedesul de €80000 si soferul cu salar de 9000lei/luna , podul de la ELBA fara pasaj pietonal samd…
        Acele mari „realizari” nu au fost facute cu firme de casa si contracte cu dedicatie ???

        1. Semaforizarea in Timisoara functioneaza chiar mai bine ca oriunde. Ca exemplu iau Dicasterial – Calea Girocului unde e unda verde. Grigore vace pe avocatul deavolului din primarie si nu degeaba. Numai bine si mai gandeste cand vorbesti.

          1. @Inginer Corect „semaforisoara” unda verde functioneaza pe traseul mentionat deoarece se SUPRAPUNE 85% PE TRASEUL PRIMARIE–SOARELUI unde locuia N Robu! Sa nu astepte mercedesul condus de Vasile la semafor… Pe Michelanhelo-Strada Cluj-Calea Girocului si apoi in Soarelui. Cum se circula in partea de nord a orasului pe A.I.Cuza-Marasesti-Oituz inainte de a ajunge la Dicasterial…
            „Numai bine si mai gandeste cand vorbesti”

  5. La Giroc clanul ghiolbanilor pe langa al pisicilor grohaitoare burescitoare si minzi munteni invirtositi mai e si sorinel pustiul golban cu bani buni de la primarie basca nspe juriste .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *