
Viceprimarul Ruben Laţcău a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că pe linia 7 au fost puse în circulaţie primele două tramvaie Armonia.
„De azi, pe linia 7 circulă primele tramvaie Armonia.
Înlocuim treptat toate tramvaiele vechi.
Pentru că ne dorim ca oamenii să aleagă mai des transportul public, ne gândim constant cum să le creștem confortul. Am căutat soluții: au fost necesare reglaje la tramvaie și la rețeaua de alimentare dar și intervenții la linie.
În prima etapă, am introdus două garnituri Armonia, iar în perioada următoare vom adăuga și altele, până la achiziția noilor tramvaie, pe care le avem în licitație.
Din 8 septembrie, planificarea STPT este ca 5 din cele 7 garnituri de pe linia 7 să fie Armonia”, a transmis viceprimarul Timişoarei.


