Raed Arafat anunță că va ataca decizia Curții de Apel de a anula ordinul DSU privind carantinarea Timișoarei

raed arafat 5

Șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat că va ataca decizia Curții de Apel București care a anulat ordinul prin care a fost prelungită carantina în Timișoara cu 72 de ore. De asemenea, el a spus că a semnat acel ordin deoarece a reprezentat opinia specialiștilor, care nu a fost luată în considerare la nivel politic.

CITEȘTE ȘI: În ciuda carantinei, rata de infectare rămâne ridicată: Timişoara-8,23 la mie, Pădureni-12,97, Orţişoara-12,38, Jebel-10,86, Moşniţa Nouă-10,85, Giroc-10,56, Sânmihaiu Român-10,46, Pişchia-9,28, Săcălaz-9,14

“Decizia nu e definitivă. Încă mai avem ÎCCJ. S-a mai întâmplat să fie ceva anulat la Curtea de Apel și câștigat la Înalta Curte.

Acesta a spus că va ataca decizia Curții de Apel București.

„Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar este pentru că era prima dată, un lucru fără precedent, ca într-un comitet pentru situații de urgență să se pună sub semnul întrebării și să se forțeze chiar împotriva recomandării autorităților sanitare și de către persoane care nu sunt din domeniu și cu întrebări la care eu am participat cu o zi înainte la o dezbatere foarte serioasă cu persoanele care au participat la ședința respectivă. S-au pus n întrebări la care am răspuns și la care am explicat situația în Timișoara. Nu este ok. Au intrat medici din Timișoara cu noi în videoconferință, medici care sunt din spitale și specialiști în domeniu și au explicat că situația este foarte gravă în Timișoara și că nu mai fac față.

Când am văzut sâmbătă că se discută faptul că n-avem nevoie de carantină și să găsim alte soluții inteligente dar care nimeni nu pune aceste soluții inteligente pe masă, că nimeni nu cred că știa care sunt aceste soluții inteligente într-o situație de criză la momentul respectiv în Timișoara. Atunci decizia mea era să nu pierdem cele 14 zile care totuși au mers până atunci, și am prelungit cu trei zile ca să las timp să se gândească lumea și se reîntrunească Comitetul ca să găsim o soluție. Comitetul s-a reîntrunit și a luat decizia prelungirii, cu două treimi din voturi, și s-a prelungit până joia viitoare”, a afirmat șeful DSU.

Întrebat dacă ar semna din nou un ordin de carantină precum cel în cazul Timișoarei, acesta a spus că vrea să vadă motivația, pentru că dacă “motivația este pe un aspect procedural pe care putem să-l corectăm, nu este nicio problemă”.

“Dacă decizia în sine este pusă sub semnul întrebării, o să vreau să văd ce zice instanța de la recurs. Clar că ce s-a întâmplat acum reduce din posibilitatea de a mai putea face acest demers, până nu avem o decizie definitivă și până nu vedem dacă acest lucru se mai poate folosi. Până acum, asta era singura dată în care ne-am folosit de acest mod de lucru. Dacă s-ar întoarce timpul înapoi, cred că aș lua aceeași decizie. Intenția era una de a proteja, nu una de a veni în afront cu populația și cu autoritățile”, spune Arafat.

Secretarul de stat a precizat că s-a consultat și cu premierul înainte de a semna ordinul.

Totodată, Raed Arafat a comentat și afirmația președintelui CJ Timiș, Alin Nica, care i-a cerut să-și prezinte scuzele față de populația Timișoarei privind decizia de a carantina orașul.

“Cred că tot show-ul care a avut loc în Timișoara pe această temă este un exemplu a modului în care de mai multe ori în timpul acestei pandemii am intrat în chestiuni în care nu trebuia să intrăm în ele și în chestiuni de fiecare să vină cu păreri care nu au nimic cu partea de sănătate publică, numai ca să apară și să spună că «uite, eu apăr interesele oamenilor», care, de fapt, din punctul nostru de vedere nu este o apărare a intereselor oamenilor.

Când ai atâția experți care îți spun că la Timișoara situația nu e bine și tu ești omul din afara temei vii și insiști că toți oamenii ăștia n-au dreptate problema nu știu dacă este la experți sau la cel care are o anumită putere să influențeze dar nu are dreptate din punct de vedere științific, pentru că nu este din domeniu.

El se uita doar la aspectele economice. Sunt foarte importante, dar este o zicală și în SUA: «If you don’t sort out the biology, you will not sort out the economy». Dacă nu rezolvi problema biologiei în timpul pandemiei, și economia va suferi. Aceste măsuri nu aveau un impact major pe activitățile de muncă, pentru că se permitea să se iasă la muncă în unele condiții, se permitea activități în unele condiții”, a mai afirmat oficialul.

Curtea de Apel București a anulat, vineri, ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a prelungit restricţiile la Timişoara în perioada 22- 24 martie, după ce CJSU Timiș a votat împotriva carantinării orașului.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a reacționat la această decizie și a transmis că ordinul DSU “a fost un precedent periculos și o intimidare a membrilor CJSU”. „Timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local decizia nedreaptă și ilegală”, a mai scris Nica pe Facebook.

sursa: digi24.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Raed Arafat anunță că va ataca decizia Curții de Apel de a anula ordinul DSU privind carantinarea Timișoarei

  1. Ooo, Araratul fascist se simte ofensat. Măi, nene, dar cum justifici mătăluță d.p.v. medical și politic segregarea de tip nazist, pe criterii de vârstă, pe timpul carantinărilor de până acum? Ești cumva dr. Mengele reîncarnat? Hai, dă-mă în judecată pentru exprimarea opiniei, că serviciile secrete ce duhnesc a trădare națională mă pot ușor identifica după IP.

  2. antifascistului ,,jos fascismul”. E logic sa urasti facerile fascistilor si sa strigi din toti rarunchii JOS FASCISMUL, dar sa te adresezi unui medic care da sfaturi bune si logice pt. a ne feri de un virus care afecteaza toata planeta, sa crezi ca un EVREU (medic sau orice) este FASCIST, dovedeste totala necunoastere a REALITEATII.
     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *