Călin Rosenblum reprezintă, fără îndoială, un nume marcant în fotbalul timișorean, în care s-a făcut remarcat prin atitudine, dăruire și, desigur, dribbling, lăsându-și adesea „pe drum” adversarii direcți.
S-a născut la Timișoara, pe 26 mai 1964, junioratul făcându-l la Liceul Sportiv. În 1989 a evoluat în Liga a II-a la Progresul Timișoara, iar în luna ianuarie a anului 1990 a semnat cu echipa lui de suflet, Poli Timișoara, al cărei tricou l-a îmbrăcat timp de cinci ani.
A mai evoluat la Metrom Brașov, devenind ulterior antrenor jucător la Modern Timișoara, retrăgându-se din activitate în 1997.
În învățământ a fost profesor debutant la Dumbrăvița, continuându-și activitatea la Școala generală din Pădureni, la Școala generală nr. 29 Timișoara, iar din 2004 a devenit profesor la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, unitate de învățământ în care a urcat cu răbdare și profesionalism toate treptele, ajungând în cele din urmă în fotoliul de director.
– Domnule Călin Rosenblum, nu putem să nu observăm o asemănare între cariera dumneavoastră de fotbalist și cea profesională, în ambele înaintând pas cu pas până spre vârf. Care dintre acestea e mai dificilă?
– Cu siguranță, cea de director, care îți ocupă foarte mult timp și ai extrem de multe probleme de rezolvat. Este adevărat, am parcurs pe rând toate etapele, iar în fiecare dintre acestea am avut foarte multe de învățat, căpătând de fiecare dată un plus la capitolul experiență. La fel și în viața de fotbalist, am trecut prin foarte multe încercări, având onoarea ca în primii ani să joc alături de nume sonore ale fotbalului românesc, referindu-mă, desigur, la Munteanu II, Boitor, Pologea, Laurențiu Bozeșan, Vlătănescu, Giuchici sau Șunda.
– Ați evoluat atât în perioada comunistă a fotbalului cât și după 1990. Cum ați simțit schimbarea în acest sport, odată cu venirea democrației?
– Până la Revoluție, eram angajați la întreprinderi, fiind scoși din producție pentru a putea juca fotbal. Aveam un salariu constant dar și unele mici prime de joc. După 1990, datele problemei au devenit cu totul altele, iar noi eram practic angajați ai clubului. Totuși, înainte de Decembrie 1989, fotbaliștii erau parcă mult mai îndrăgiți, fiind recunoscuți pe stradă, fiind opriți de suporteri pentru mici discuții sau o scurtă ședință de autografe. Din păcate, în ziua de azi mulți fotbaliști nu sunt recunoscuți nici dacă se plimbă prin centru îmbrăcați în trening, deși la ora actuală mediatizarea este omniprezentă. Noi veneam cu mare plăcere la stadion pentru ședințele de pregătire, iar eu am avut norocul să lucrez de-a lungul carierei cu antrenori foarte pricepuți, printre care Petre Arnăutu, Toma Dobândă, Emil Avasilichioaie, Ghiță Chimiuc, Ion V. Ionescu, Costică Rădulescu sau Costică Ștefănescu. Mă bucur de asemenea că domnii Boiț și Anghel au avut încredere în mine, propulsându-mă la nivelul primei ligi.
– Când te gândești astăzi la Poli, ce îți vine în primul rând în minte: perioada de jucător sau etapa ceva mai recentă de conducător, care ți-a cam lăsat un gust amar?
– Când spun Poli mă gândesc doar la clipele frumoase petrecute sub culorile acestei echipe în perioada mea de jucător. Din păcate, fotbalul timișorean trece la ora actual prin momente destul de delicate, fiind divizat și stând destul de rău la capitolul colaborare.
– Fiind director al unui liceu cu profil sportiv, ai privilegiul de a observa și rematca foarte multe vlăstare. Cum sunt tinerii fotbaliști de azi?
– Sunt foarte mulți copii talentați și cu dragoste pentru fotbal. La acest sport vin acum copii din toate categoriile sociale, iar noi le oferim condiții bune de antrenament, joc și recuperare. Avem o relație foarte bună cu Federația Română de Fotbal, lucru care ne ajută destul de mult. Din păcate, în unele cazuri părinții acestor tineri „păcătuiesc” prin lipsa de răbdare, pentru că vor ca micuții lor să devină fotbaliști peste noapte. Acest lucru nu este posibil, pentru că sunt necesari acei pași firești, ca în orice domeniu. Unul dintre cele mai importante atuuri în sport este răbdarea. Liceul nostru este, însă, dator să pună umărul în mod nemijlocit la formarea corectă a jucătorilor de mâine, păstrând astfel o frumoasă tradiție a unei școli care a oferit fotbalului românesc nume de referință, precum Cosmin Contra, Dan Alexa, Gabriel Torje, Paul Codrea, Florin Bătrânu, Iasmin Latovlevici sau Valentin Velcea. Iar, mai recent, Benzar și Mailat, dar și Ionuț Rus, un portar de mare perspectivă înregimentat în prezent la Lazio Roma. Și acum sunt toate premisele ca lucrurile să evolueze bine, pentru că nu ne putem plânge de lipsă de bani, bugetul fiindu-ne asigurat cu destulă generozitate de autoritățile locale.
– Un gând pentru cititori și pentru părinți.
– Să fie cât mai aproape de „Renașterea bănățeană” pentru că este un ziar al nostru al tuturor și s-a dovedit întotdeauna corect față de toate evenimentele derulate. Iar pe părinții care doresc să-și trimită copiii la fotbal îi sfătuiesc să aibă cât mai multă răbdare și să se implice cât mai activ alături de școală în educația celor mici.
