Preoţia, visul din fragedă pruncie al unui puşti din Banat

Are 11 ani, dar în camera lui nu vezi minge, maşinuţă, sabie, pistol sau alte jucării folosite de mai toţi băieţii. E plin, în schimb, de icoane, crucifixuri, cădelniţe, biblii şi alte cărţi şi obiecte bisericeşti.

Are chiar şi un costum de preot, pe măsura lui! În plus, nu se uită la filme şi nu ascultă muzică, dar urmăreşte pe internet slujbe bisericeşti ortodoxe din toate colţurile lumii. Aşa a ajuns, de pildă, să înveţe destul de bine limbile rusă şi greacă! Totodată, în timp ce colegii lui merg în excursii, tabere sau în vizită cu părinţii la munte şi la mare, băiatul preferă pelerinajele la mănăstiri.

Deocamdată, Dan Nicolae Tocănel se joacă de-a clericul, dar e extrem de sigur că nu-i un simplu hobby şi că va îmbrăţişa într-o bună zi această meserie.

Prima dată când le-a spus părinţilor că vrea să se facă preot avea doar trei ani. Dan fusese atunci dus de străbunica sa bucovineancă la Mănăstirea Putna, în vizită. Copilaşul a fost impresionat la prima vizită într-un lăcaş monahal, iar ai lui şi-au zis că visul cu viaţa clericală e doar un moft, pe fondul emoţional al impresiei lăsate de contactul cu călugării.

Mai târziu, însă, aveau să constate că e mult mai mult decât atât. „Cred că aveam şase ani când am vizitat din nou Mănăstirea Putna. Am vorbit cu un călugăr bătrân, care m-a impresionat foarte mult. Mi-a prezis că o să mă fac şi preot, dar şi medic. M-am tot gândit după aceea şi mi se păreau ambele meserii foarte frumoase şi potrivite pentru mine. Am oscilat un timp, după care le-am spus părinţilor că sunt foarte hotărât să mă fac preot când voi fi mare”, ne relatează copilul. Joaca lui preferată este de-a clericul, slujind la altarul pe care şi l-a improvizat în odaie.

Are mai multe cădelniţe şi îşi ia foarte în serios rolul. În plus, merge în pelerinaje de câte ori poate, iar părinţii îi respectă pasiunea, care – timpul o va arăta – poate fi, mai degrabă, vocaţia sa. Chiar în momentul în care l-am vizitat, se pregătea de plecare, împreună cu ai lui, la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca.

„Este a şaptea oară când vizitez Prislopul, este un loc extraordinar. Dar am fost prin toată ţara, în vizită la mănăstiri”. Ce trăiri îi dau vizitele la lăcaşurile monahale? „Simt o eliberare şi o bucurie mare”, ne răspunde puştiul.

La şcoală, după cum ne povesteşte mama sa, colegii îl numesc „Dom’ Părinte”. Nu se supără, nu are o fire închisă sau retrasă, având destui prieteni cu care se joacă din când în când, dar zăboveşte mai mult la cele sfinte.

„Pe lângă Religie, îmi mai plac mult limba română şi matematica. Sunt foarte hotărât să urmez mai târziu Teologia şi să devin preot”, ne mărturiseşte Dan Nicolae Tocănel. Evident, merge aproape la toate liturghiile de la Biserica din Bazoşu Nou, iar părintele paroh îi este duhovnic. Este meseria mult-visată de acest puşti încă din fragedă pruncie şi e greu de crezut că poate fi oprit din drumul lui.