Povestea unui tablou inspirat dintr-un articol din ziar

Un articol apărut recent în paginile cotidianului „Renaşterea bănăţeană” a devenit, pentru una dintre cititoarele noastre fidele, sursă de… inspiraţie artistică.

Doamna Ana Maria Caraghiaur, învăţătoare pensionară în vârstă de 84 de ani, ne-a vizitat la redacţie şi ne-a dăruit pictura realizată de ea însăşi în ulei pe pânză, un peisaj ce a avut drept punct de pornire fotografia ce însoţea materialul de presă care a impresionat-o.

„Am cochetat cu pictura dintotdeauna, deşi nu am studii de specialitate. Ca învăţătoare, am fost nevoită, pe la începuturile carierei, să-mi confecţionez singură planşele didactice de care aveam nevoie. Astăzi, ele există din abundenţă, sub toate formele, dar pe vremea aceea erau greu de găsit. Aşa am ajuns să pun mâna pe pensulă, iar mai apoi, pe vremea lui Ceauşescu, acest hobby al meu mi-a adus un venit suplimentar, dublând, practic, salariul. Pictam pe etamină modele pentru goblen – peisaje, portrete, natură statică – într-o epocă în care acestea erau la mare căutare şi le încredinţam consignaţiilor. Toate aveau pânze de-ale mele şi făceam bani frumoşi. Primeam comenzi tot timpul şi le executam după dorinţa clienţilor. Ţin minte că, într-un concediu, am dat de o adevărată comoară. Am găsit etamină şi am cumpărat tot balotul de şapte metri, să am. Mi-am golit portofelul, dar făcusem rost de materia primă pentru arta mea”, ne povesteşte Ana Maria Caraghiaur, plină de vioiciune.

„Am făcut şi tablouri clasice, vreo nouă, şi le-am expus… la mine-n bloc, pe casa scărilor, pe care am împodobit-o, de asemenea, cu o mulţime de flori. De obicei, lucrez la două – trei tablouri simultan. Într-o zi pun fondul, la toate trei, apoi las uleiul să se usuce. A doua zi adaug alte elemente, fac o altă pauză, iar mai târziu revin cu detaliile. Iubesc lucrurile frumoase, dar demersul meu n-a avut succes în rândul vecinilor. Am primit o anonimă în care binevoitorii îmi reproşau că am transformat scara în propria sufragerie etalându-mi tablourile şi în propria grădină, cu toate plantele acelea. Aşa că mi-am luat acasă florile, iar lucrările le-am donat Spitalului de oncologie, care tocmai iniţiase o campanie pentru înfrumuseţarea incintei”, adaugă interlocutoarea noastră.

Despre peisajul pe care ni l-a dăruit ne spune că s-a născut în urma lecturii articolului intitulat „Primăria Timişoara cere Pădurea Verde de la Guvern”.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara cere Pădurea Verde de la Guvern. Ce vrea să amenajeze acolo

„Sunt născută şi crescută în acest oraş, am ajuns la o anumită vârstă, dar nu m-am gândit niciodată la Pădurea Verde ca la ceva ce nu ne aparţine nouă, comunităţii timişorene. Ilustraţia textului mi-a plăcut atât de mult, încât m-am gândit să o aştern pe pânză. Un petic de pădure, aşa cum l-am văzut eu, pe care mă bucur să vi-l dăruiesc”, ne-a mai spus cititoarea noastră.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns