Poveste timişeană cu parfum de… levănţică. O afacere profitabilă, începută cu doar 1.000 de euro şi mult suflet

Se numeşte Georgeta Lungu , dar ca să se deosebească de celelalte Gete din Ohaba-Forgaci, satul ei de baştină, e ştiută de toată lumea drept „Geta lu’ Pocnicel”, după „batjocura” (de fapt, porecla) unui strămoş hâtru şi, zice femeia, cam… mincinos, al cărui cognomen a devenit, de ceva vreme, „marcă de lavandă”.

„Cu asta mă ocup, cultiv levănţică, am acte-n regulă, certificat de producător şi convingerea că nu există <<nu pot>>”, mărturiseşte, cu un zâmbet cald, interlocutoarea noastră. La cei 39 de ani ai ei, a trăit destule. Are o fiică şi un soţ, dar şi o îndelungată carieră de asistent maternal. A crescut zece copii, i-a îndrăgit pe toţi, iar poarta ei e şi acum deschisă pentru cei mici, pe care-i primeşte cu dragoste în casă şi-n grădină, îndemnându-i să mai lase deoparte calculatorul şi să se bucure de viaţa adevărată, de flori şi de soare, de mici activităţi creative.

 

O idee de la „Viaţa Satului”

„Ideea cu lavanda mi-a venit prin 2011, după ce am văzut, la emisiunea <<Viaţa satului>>, un reportaj despre un alt timişean, Teodor Panait din Pişchia, care pornise deja o mică afacere cu plăntuţele astea frumoase şi bune de leac. Provin dintr-o familie săracă, aşa că una din preocupările mele a fost să găsesc o soluţie pentru a face bani, prin forţe proprii. Soţul meu a lucrat o vreme în Germania, iar din câştigul lui am investit 1.000 de euro ca să pornesc cultura de levănţică.

Am comandat 2.100 de plante şi le-am dedicat jumătate de grădină, vreo 20 de arii. În februarie 2015 au ajuns la mine răsadurile şi… m-am pus pe treabă. Nu-i pretenţioasă lavanda, nici nu se cere udată prea mult sau prea des, iar a mea e naturală, n-o tratez cu nimic. În 2016 am strâns o căruţă bună de flori tăiate, căci am avut două culturi”.

 

Lavandă de leac, de mirosit şi de fotografiat

Anul acesta am abordat altfel problema, am tăiat-o o singură dată, pentru ca tufele să fie frumoase şi rotunde în lunile iunie şi iulie, când oamenii vin să se fotografieze în mijlocul lanurilor de un mov frumos şi intens. Marfa o vând prin pieţele din Timişoara, Lugoj şi Buziaş, unde ofer cumpărătorilor şi bucheţele de flori, dar şi săculeţi croiţi de mine şi umpluţi cu levănţică. Puşi în şifonier, între haine, le împrumută bine-cunoscutul miros plăcut, iar atârnaţi în casă sau în maşină parfumează… atmosfera”, ne spune Geta Lungu.

Şi adaugă că îi e tare drag când îi calcă pragul oaspeţi veniţi de departe, dornici să petreacă în grădina ei câteva ceasuri. Spre marea mea surpriză, m-au vizitat fii de VIP-uri, perechi de miri au dorit să-şi facă la Ohaba-Forgaci albumul de nuntă, am primit chiar şi orăşeni cu stare ai căror copii, încă mititei, nu văzuseră, de pildă, cum arată un iepuraş adevărat.

 

Moş Pocnicel şi numele „Angustifolia Sevastopolis”

Mica noastră afacere de familie şi-a dat drumul după ce fata mea ne-a făcut o pagină de facebook, „lavanda pocnicel lavanda”. Interesant este că, din cele 12 soiuri de levănţică răspândite în prezent în România, cea pe care o cultiv eu se numeşte „Angustifolia Sevastopolis”, iar moş Pocnicel, cel de la care am moştenit porecla, a luptat cândva tocmai la… Sevastopol.

Pentru alţii poate părea o banalitate, dar mie mi se pare drăguţă coincidenţa. Odată ajunşi în mediul online, lumea a început să ne caute. Astă vară am fost de-a dreptul impresionată să aud într-o singură zi, la mine-n grădină, cum se vorbeau patru limbi: arabă, italiană, spaniolă şi franceză”, povesteşte gazda noastră din comuna Boldur, satul Ohaba-Forgaci.

Şi ne mai spune că, întru totul bio, lavanda ei e bună şi de ceai „pentru tensiune”, şi de presărat, în zilele însorite, deasupra limonadei naturale făcute-n casă – numai lămâie şi zahăr. Ştie şi alte leacuri Geta. Când ne conduce către poartă, ne dezvăluie că bolile de stomac se vindecă bine dacă, de dimineaţa, bei o duşcă de tărie curată în care a stat la macerat „cămaşa de nucă”, micul înveliş lemnos ce separă emisferele miezului…

Bine de ştiut, îi zicem. Şi ne vedem de drum, lăsând în urmă casa aromind a levănţică…