Centrul Timișoarei, tot mai periculos

furtuna timisoara 7

O plimbare prin zona pietonală a Timișoarei riscă să aibă consecințe neplăcute pentru turiști, iubitori de zone istorice și, nu în ultimul rând, pentru simplii trecători, al căror traseu zilnic trece pe străduțele periculoase.

După furtuna din 17 septembrie, mai multe imobile din centrul istoric au suferit avarii la acoperișuri, o parte din țigle căzând pe caldarâm, iar alta șubrezindu-se. Poliția locală a sesizat situația și a întins bandă galbenă în zonele cu risc.

Avertismentul nu prea este luat în serios de trecători, mai ales de cei aflați în grabă, pentru care ocolirea zonei ar însemna o întârziere de multe minute. De altfel, pe strada Coriolan Brediceanu, de exemplu, nu prea ai pe unde să o iei: pe trotuare riști să te trezești cu țiglele în cap, iar prin mijloc circulă tramvaiele.

Marcajele galbene au dispărut de pe lângă o parte a clădirilor, dar au rămas amplasate pe lângă Spitalul Militar, acoperind și pista pentru biciclete de pe strada Mărășești. De altfel, imobilele ultracentrale care aparțin Ministerului Apărării Naționale arată ca și cum nu prea i-ar păsa nimănui de ele. Printre acestea se află nu doar Spitalul Militar, ci și Comenduirea Garnizoanei sau Cazinoul Militar.

Primarul Timișoarei a atras atenția, în câteva rânduri, că imobilele aparținând de armată nu prea au ce căuta în zona centrală a orașului, dar spusele lui au fost contestate. Chiar și așa, lipsa de fonduri pentru întreținerea clădirilor se vede cu ochiul liber, iar aceasta este valabilă și pentru alte instituții de stat.

Până când autoritățile se tot luptă în proprietăți, trecătorii trebuie să-și poarte singuri de grijă și nu ar fi rău să respecte panglicile galbene întinse de poliție.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Centrul Timișoarei, tot mai periculos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *