Postul Adormirii Maicii Domnului. Tradiții, superstiții și obiceiuri

Credincioşii ortodocşi, dar şi cei romano- şi greco-catolici prăznuiesc în fi ecare an, la 15 august, Adormirea Maicii Domnului, sărbătoarea numită în popor şi Sfânta Maria Mare. Este vorba despre cea mai veche dintre cele închinate Sfintei Fecioare, dar mărturii despre existenţa ei nu apar decât începând din veacul al V-lea, când cultul Născătoarei de Dumnezeu începe să se dezvolte foarte mult, mai cu seamă după Sinodul al IV-lea Ecumenic, care a hotărât că Preacurata este cu adevărat Maică a Domnului. Potrivit calendarului bisericesc al anului în curs, astăzi are loc Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului – o perioadă de curăţire trupească şi sufletească, postul efectiv urmând să înceapă de astăzi.

El precede praznicul instituit spre aducere aminte a virtuţilor alese ale Maicii Sfinte, dar şi a postului pe care Fecioara Maria însăşi l-a ţinut înainte de a trece în veşnicie. Ca vechime, postul pe care îl vom parcurge în prima jumătate a lunii lui Gustar este cel mai nou dintre cele patru importante de peste an, iar originea lui trebuie căutată, probabil, prin secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început să cunoască o dezvoltare mai amplă şi când sărbătoarea  Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță.

La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel pes[1]te tot; prin părţile Antiohiei, unii posteau o singură zi (6 august), alţii mai multe zile (patru la Con[1]stantinopol, opt la Ierusalim); în Răsărit se postea în luna august, apusenii făceau acelaşi lucru în septembrie. Iar unii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, întrucât Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pă[1]mântească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Orto[1]doxia abia în secolul al XII-lea, la Sinodul Local din Constantinopol, ţinut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a stabilit data de 1 august ca început al postului şi durata până în 15 august. Se consideră că pregătirea pentru Sfântă Mărie Mare este mai uşoară decât perioada Patruzecimii, postul acesta fiind însă mai aspru decât acela al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli. La 6 august (sărbătoarea  Schimbării la Faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstireşti, zilnic (alternativ),  cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. Principala sărbătoare a Sfintei Maria, din 15 august, se numeşte oficial în biserica romano-catolică “Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. Recent, biserica anglicană a introdus “Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” la aceeaşi dată.

În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale. Tradiţii şi obiceiuri populare De Sântămaria Mare, prin sate se tocmeau pândari în vii şi se “lega” ciocul păsărilor, pentru ca zburătoarele să nu mai poată strica boabele de struguri. De Sântămaria Mare se adunau ulti[1]mele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culegeau flori de pus la icoana Fecioarei Maria, considerându-se că apoi sunt bune la tămăduirea feluritelor beteşuguri.

Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria – 15 august şi 8 septembrie, când se prăznuieşte Naşterea Maicii Domnului – este timpul prielnic   semănării grâului. De la Adormirea Maicii Domnului se redeschide perioada în care se pot face nunţi, încep  târgurile şi iarmaroacele de toamnă, dar şi praznicele de pomenire a morţilor. În unele zone, ziua de 15 august este considerată “a morţilor”, fiind pomeniţi toţi răposaţii cu nume precum Maria, Mariana, Marin, Marian, iar în 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, sunt sărbătoriţi cei vii care poartă asemenea nume. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoa[1]se flori din grădină, faguri de miere, prune şi struguri, pe care-i dau apoi de pomană, pentru sufletele morţilor.