Un bărbat din vestul țării s-a apucat să construiască un pod peste râul din sat. A făcut lucrările fără autorizație

pod 5

Un hunedorean a confundat domeniul public cu propria ogradă. De câteva luni, bărbatul s-a apucat să construiască un pod peste râul din sat. Mai mult, a început să sape cu utilaje în drumul care trece prin zonă, pentru a muta cursul apei după bunul plac. Asta, fără să deţină vreo autorizaţie în acest sens.

CITEȘTE ȘI: Postul Adormirii Maicii Domnului. Tradiții, superstiții și obiceiuri

În satul Băcâia, un localnic a fost constructor, arhitect şi diriginte de şantier. A adus două utilaje şi s-a apucat de săpat în albia râului, de unul singur. Când autorităţile i-au cerut actele necesare execuţiei, omul a început să dea din colţ în colţ.

Primarul oraşului Geoagiu, de care aparţine satul, habar nu avea însă de aceste lucrări.

Vasile Cărăguţ – primar oraş Geoagiu: „Probabil dânsul a găsit pe cineva să îl ajute să execute în regie proprie acea cale de acces către locuinţele de la Băcâia. Autorizaţie nu este nici într-un caz că ştiam!”.

Mai ales că pentru a executa lucrări în albia râurilor, este nevoie de avize şi studii prealabile efectuate de către specialiştii de la Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara.

Aurica Lasconi – director SGA Hunedoara: „Aceste avize se dau pe baza unei documentaţii întocmite de o entitate autorizată, de o firmă autorizată, se fac în condiţiile legii. Nu poţi să faci ce vrei pe Apele Române sau pe ape dacă nu ai documentele justificative!”.

Bărbatul riscă o amendă uriaşă

În urma lucrărilor, drumul de acces vechi urma să fie blocat, iar circulaţia s-ar fi realizat pe podul nou construit.Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara au sistat lucrările şi fac cercetări în acest caz. Bărbatul poate primi avertisment sau chiar o amendă uriaşă, de până la 85 de mii de lei.

citește mai mult AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *