
Patru obiective de investiții de pe teritoriul orașului timișean Jimbolia au primit undă verde săptămâna trecută, prin adoptarea de către aleșii locali a tot atâtea hotărâri de aprobare a documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții și, respectiv, a indicatorilor tehnico-economici aferenți.
Este vorba despre sediul administrativ care adăpostește administrația locală și un corp de școală generală, de sediile liceului și școlii agricole, nu în ultimul rând, de imobilul în care funcționează secția de pneumologie a Spitalului Orășenesc Dr. Karl Diehl, toate fiind supuse unor intervenții de reabilitare structurală și energetică.
În cazul sediului administrației centrale, investiția se ridică la 41,6 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 3,9 milioane reprezintă contribuția de la bugetul local.
În cazul liceului din Jimbolia, valoarea investiției este de 40,7 milioane de lei (TVA inclus), contribuția de la bugetul local fiind de 8,9 milioane.
CITEȘTE ȘI: ANM: Vremea se răceşte în toată ţara
Similar, reabilitarea școlii agricole și cea a secției de pneumologie vor costa câte 9,5 milioane de lei (TVA inclus), cu o contribuție locală de câte 2,3 milioane de lei în fiecare caz.
Sursa foto: visitjimbolia.ro


