O dată pe an, între lumi se deschide o poartă…
Există o lume magică, iar ei acolo trăiesc. Tărâmul acela e foarte, foarte aproape de Dumnezeu. Atât de aproape, că dacă întinzi mâna – mânuța – poți încă să-L atingi. Lumea aceea are ochi mari, nevinovați, și-i plină de minuni.
Acolo, un trandafir e mult mai mult decât o simplă floare. E o poveste întreagă cu petale roșii de catifea și parfum nemaivăzut. Pe-acolo încă mai zboară îngeri, acolo Mama e Regină, iar Tata, Erou.
Dacă treci prin pădurile de-acolo, ai să vezi spiriduși sub fiecare frunză și zâne mici zbârnâind vesel prin aer. Aaaa, și pitici, neapărat pitici.
CITEȘTE ȘI: Societatea Metropolitană de Transport Timișoara stă pe un butoi cu pulbere
Se înșeală cei care cred că piticii-s așa, o invenție, sau c-ar fi toți la fel, cu bărbi lungi, căciuli țuguiate și câte-un felinar mititel atârnat de umăr. Nimic mai greșit. Nu-s doi asemenea.
Au straie și nume și graiuri diferite și nici nu cântă un singur cântecel. Sigur, Oamenii Mari îl știu doar pe acela cu Ai-ho, ai-ho, dar în realitate ele sunt multe, cu mult mai multe.
În lumea magică, ăsta-i un lucru bine știut, dar lumea asta își păstrează tare bine tainele. Sunt spuse- n șoapte, dar trebuie să fi de-al locului, fie că ești om, cățel, pisică sau vrabie.
Iar dacă ești om, trebuie să fii băiat sau fetiță. E obligatoriu să fii una sau alta, că mai târziu, când o să crești, va trebui să pleci de-aici.
Ai voie să-ți aduci aminte de tot ce-ai văzut, dar asta doar la început. Apoi vei fi mare și vei uita. Te vei numi bărbat sau femeie și îți vei vedea de treburile tale într-o altă lume, iar pe tărâmul magic vor veni alte suflete. Așa e Legea.
În Țara Fermecată trăiesc numai ei, Copiii.
Astăzi e Ziua Lor. O dată pe an, doar o dată pe an, între lumea lor și lumea noastră, a adulților, se deschide o poartă.
Ei se joacă, râd, se bucură, iar noi râdem, ne jucăm și ne bucurăm împreună cu ei, întrezărind într-o rază de soare crâmpeie din vremea în care noi înșine am fost cetățeni ai Copilăriei…
