Alexandru Bărbuţ are 77 de ani, iar în urmă cu aproape un deceniu ani a decis să îşi vândă apartamentul pe care îl avea în zona Complexului Studenţesc pentru a-şi cumpăra o casă în Remetea Mare.
„Am vrut să am o grădină unde să îmi pun câteva legume şi fructe. Acum cine să o mai lucreze? La vârsta mea nu mai plantez să pun decât câţiva cartofi. Acum îmi pare rău că m-am mutat din Timişoara. Acolo aveam aproape totul, supermarketuri, spitale. Aici, la magazin, preţurile sunt mari, uneori nici nu au ce îmi doresc… Le-am spus şi unor foşti colegi care mai stau şi ei prin Timişoara să vină să planteze în grădină ce vor şi să împărţim. Mai pun şi eu apă la dispoziţie, dar nu vine nimeni…”, spune bărbatul.
Timişoreni în Remetea Mare mai sunt. Comuna a fost una dintre cele mai căutate de-a lungul anilor, ba chiar în urmă cu peste un deceniu se spunea că se va lipi de urbea de pe Bega. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. Localitatea nu s-a dezvoltat foarte mult decât prin prisma nou-veniţilor şi a gospodarilor.
Şi totuşi, timişorenii caută această localitate, doar anul trecut au fost emise circa 40-50 de autorizaţii de construire pentru întreaga comună. Acestora li se adaugă autorizaţiile pentru terenurile date conform Legii 247/2005, dar şi cele pentru tinerii din comună, în baza Legii 15/2003. În total, în doi ani, primăria a acordat circa 200 de autorizaţii de construire.
„O treime dintre locuitori sunt timişoreni, care fac naveta la oraş, îşi duc copiii acolo la şcoală şi nu şi-au schimbat buletinele”, spune Ilie Golubov, primarul localităţii.
„Am pus umărul la scrierea istoriei Timişoarei. Am lucrat în domeniul construcţiilor şi am fost prezent acolo unde s-au realizat lucrări mari, iar acum stau aici pe laviţă, cu grădina necultivată atât cât şi aş fi vrut. Mai bine rămâneam la Timişoara…”, spune Alexandru Bărbuţ, prins de dorul oraşului care i-a fost casă încă din anii ’60, când a venit în Timişoara din judeţul Vâlcea.
