”Nu calitatea lipsește aici, ci solidaritatea…”, afirmă scriitorul și jurnalistul Robert Șerban

– Se împlinesc, anul acesta, două decenii și jumătate de la debutul tău literar. Volumul de poezii ”Firește că exagerez” a fost foarte bine primit de critica literară și, la fel de important, Uniunea Scriitorilor din România l-a premiat. Pentru un debutant o așa izbândă nu-i ușor de dus. Cum evaluezi acum acel moment de referință?

CITEŞTE ŞI: Meseria unde poţi câştiga un salariu de 9.000 de lei imediat după terminarea şcolii pe care tinerii din România o ocolesc

– Eram student în anul IV când am publicat acea carte și când i-am făcut lansarea în Facultatea de Construcții, unde învățam, alături de colegi, profesori și câțiva scriitori.

Cam ciudat, nu: un student la Politehnică, poet! Profilul inginerului era cam prozaic, de personaj înșurubat în realitate, riguros până la încruntare, puțin aplecat de greutatea responsabilității, plimbând prin cap cifre, nu versuri.

În sfârșit, chiar la sfârșitul facultății, în anul următor, 1995, am aflat, la o întâlnire întâmplătoare, de la domnul Cornel Ungureanu că trebuie să fie neapărat la București, la sediul Uniunii Scriitorilor, fiindcă luasem premiul pentru debut. Am fost foarte fericit, pluteam, fiindcă era cel mai important premiu literar din România acordat unui scriitor, pentru prima lui carte. Iar surpriza era totală: cum să iau eu, un necunoscut din provincie, un așa premiu? Dacă nu-ți fură mințile, un astfel de succes te face să crezi că nu ești singur, că nu scrii doar pentru tine și câțiva cunoscuți, că poezia ar putea să conteze și să intereseze, că merită să publici.

CITEŞTE ŞI: Cum arată timişoreanca Lavinia Pîrva în ultimul trimestru de sarcină. Viitoarea mămică este destul de activă

– Între timp ai publicat, cred, nu am o numărătoare exactă, douăzeci de volume, preponderent de poezie și publicistică, la care se adaugă prezența în multe antologii. Nu-i la îndemâna oricui să atingă un astfel de prag. Cu o singură condiție, să rămână sus, cum se spune. Tu ai izbutit, dovadă fiind și premiile literare dobândite. Cum lucrezi?

– Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Iar cititul e inspirant, îmi dă energie, îmi dă poftă de viață, deci și de scris.

Citesc paralel mai multe cărți: poezie, critică de artă, roman, proză scurtă, eseuri, istorie, politologie. Am o bibliotecă alimentată tot timpul cu titluri noi, care mai de care mai tentante, mai interesante. Așa că sunt continuu cu nasul prin cărți.

Poezie scriu, uneori, noaptea, târziu, când e liniște și când viața se întorce în mine ca un câine și se așază calm, cu botul pe labe. Fiind curios și interesat de lumea literară, de mecanismele scrisului și de laboratoarele scriitorilor, îmi place să fac interviuri cu ei. Cred că aceste dialoguri sunt posibile culoare prin care cititorii pot merge spre literatură, spre cărțile celor intervievați. Din când în când strâng interviurile în cărți, fiindcă mărturiile și confesiunile scriitorilor ajută la buna înțelegere a operei lor.

– Între presa scrisă și televiziune, de-o vreme bună ai ales vizualul. Prin emisiunile ”Raftul cu cărți”, ”A cincea Roată”, devenite istorie și, în prezent, ”Piper pe limbă”, de la TVR, faci culturii din Banat un bun și susținut serviciu. Având viziunea întregului, cum găsești literatura din acestă parte a țării, în comparație cu celelalte zone?

– A fost și e o mare șansă pentru mine să fac televiziune, fiindcă mi-a înlesnit întâlnirea cu o serie lungă de intelectuali, nu doar scriitori, pe care, altfel, cred că nu i-aș fi cunoscut și cu care nu aș fi avut ocazia să stau față în față.

E adevărat, însă, că în cei 20 de ani de când fac televiziune am invitat, la emisiunile pe care le-am realizat și moderat, preponderent scriitori. E lumea față de care mă simt atașat și pe care telespectatorii ar trebui să o cunoască și să o cerceteze mai pe îndelete. Să citească, adică. Banatul are nu puțini scriitori de valoare, care conturează identitatea culturală a acestei provincii.

I-am chemat în fața camerelor de filmat, i-am “descusut” și o voi mai face. Ca să mă întorc la întrebare… Nu calitatea lipsește aici, ci solidaritatea, bucuria de a fi alături de un confrate atunci când își lansează o carte, împlinește o vârstă, are o lectură. Și poate că nici asta nu ar conta prea mult, dar mă tem că nici măcar nu ne citim între noi, nu suntem curioși să vedem ce scriu și cum gândesc cei care ne seamănă. Noroc că viața cărților e independentă de cea a autorilor lor, mai ales după ce cărțile au ieșit în lume.

– Poezia ta a fost tradusă în germană, sârbă, maghiară, franceză, idiș, norvegiană, arabă, ucraineană, engleză, te-ai bucurat de câteva rezidențe literare, în Austria și Elveția. La ce să ne mai așteptăm de la scriitorul Robert Șerban?

– Anul acesta îmi va apărea, la editura Tracus Arte, ediția a doua a volumului de poezie “Cinema la mine-acasă” și sper să public o carte-dialog cu unul dintre cei mai interesanți sculptori români contemporani, Doru Covrig, care trăiește din 1982 în Franța. Dar cum viața – inclusiv cea literară – e o surpriză permanentă, oare ce va mai fi?

– La final, ne-o impune spațiul, te las să pui tu întrebarea și, firește, să dai și răspunsul. Fac asta din două motive. Te cunoști cel mai bine și sigur este ceva care ți-ar fi plăcut să te întreb și nu te-am intuit.

– Nu cunosc întrebarea, dar răspunsul este acest Acatist: Doamne Dumnezeule / ce bine că eşti sus / tot timpul / ca să mă pot agăţa / de Tine / din când în când.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns