Dosare penale pentru braconaj piscicol

Dosare penale pentru braconaj piscicol

Doi bărbați din Zădăreni, judeţul Arad, au fost prinși la braconaj, pescuind ilegal în râul Mureș, în Parcul Natural Lunca Mureșului.

Rangerii parcului și polițiștii i-au suprins pe cei doi în timp ce pescuiau prin metoda „la greblă” într-o zonă din apropierea localității.

„Acesta reprezintă al doilea caz de braconaj piscicol constatat de rangerii parcului în zona plajei Zădăreni, după ce, în anul precedent, alte două persoane au fost identificate desfășurând activități ilegale de capturare a resurselor acvatice vii prin metoda <<la greblă>> exact în același loc. Întrucât faptele au fost săvârșite în perioada de prohibiție, iar persoanele au utilizat unelte de pescuit interzise, pe numele tuturor a fost dispusă începerea urmăririi penale”, a declarat Ovidiu Pârv, șeful pazei Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului.

CITEŞTE ŞI: Vreme rece și anomalii termice. Anunţul ANM pentru intervalul 21 aprilie – 18 mai


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *