Niciun vis nu l-a însoţit pe om o întreagă viaţă!

Doamna Elena Codreanu, dacă ai călătorii cu trenul până la Bucureşti, ar fi un bun campanion, ştie să ducă firul unei poveşti, nu se fereşte, la o adică, să întrebe şi, la fel, să răspundă cu francheţe. Vine des cu marfă la piaţa din Săcălaz, unde sunt patru mese.

CITEȘTE ȘI: Fără mască în spații închise? Alexandru Rafila, despre situațiile în care acest lucru ar fi permis

Doamna Elena recunoşate că până nu demult nu erau mesele şi oamenii se descurcau cum puteau. Dar tot ea, împinsă de adevăr, spune că ar mai trebui patru, pentru că sunt opt localnici care ţin piaţa locală cu legume. O întreb, neinspirat, se vedea că o tensionează ceva,  cum merge vânzarea. ”Foarte prost”, îmi răspunde. ”Nu-i clientelă?”. ”Am venit târziu şi cine  porneşte la drum târziu ajunge rău…”. ”Și ce faceţi cu marfa?” ”O duc acasă, o pun la rece şi mâine vin iarăşi, că se păstrează bine!”

Mai avea doamna Elena câteva bucăţi de salată şi vreo cinci legături de ceapă verde. Vrea să ştie, cu toată delicateţea, de ce întreb şi notez, de ce fac fotografii. Află. Parcă-i mai vioaie, se mărturiseşte cu aceeaşi pornire, şi mai aflu că are o grădină de o mie şi ceva de metri pătraţi, pe care produ ce zarzavat şi legume. Nu să se pricopsească. Mai completează venitul. ”Solar nu aveţi?”, întreb şi cu o anume îngăduinţă în ton, să nu mă creadă rupt de realitate, că doamna Elena are simţul măsurii, răspunde: ”Nu. Trebuie investiţie şi de unde bani…”

Mai călătorim un pic, eu sunt în timpul serviciului, iar doamna Elena nu dă semne că s-ar grăbi. Nu cred că mai mizează pe sosirea clientelei. A fost angajată la o fabrică de încălţăminte, la Timişoara, cândva celebră, nu doar în ţară. Acum a mai rămas doar în fotografii. Și-n amintirile doamnei Elena, că acolo ea şi-a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii. Tinereţea. Femeia e şi un pic ghinionistă. Unde a fost ea, a poposit şi falimentul. A plecat la o altă fabrică, tot de încălţăminte, aici, la Săcălaz, dar falimentul a prins-o din urmă. Sec, că oricum nu se mai poate salva nimic, mărtiuriseşte: ”Italianul a dat faliment şi cu asta… basta! M-am apucat de sapă din nou şi acum uite-mă aici…”

Doamna Elena e o femeie brunetă, mărunţică, muncită, nu lipsită de sensibilitate şi vervă în cuvânt. Toate astea, şi nu doar, o fac, uneori, să tocmească în gând, ca-ntr-o unică consolare din câte sunt, un alt început! Însă niciun vis nu l-a însoţit pe om o întreagă viaţă!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Niciun vis nu l-a însoţit pe om o întreagă viaţă!

  1. Frumos articol! Povestea, pe scurt, a unei vieti umane, cu bune, cu rele, ca a fiecaruia dintre noi. Poate pe foarte putini ii urmareste cu adevarat, un vis, o viata intreaga.
    Ii dorim multa sanatate si multi musterii Elenei! Si multumim, e bun si altceva in afara subiectului „covid”.

Lasă un răspuns