„Cea mai mare bază o pun pe construirea încrederii între mine şi elev!” Dialog cu doamna Oana Martinescu, profesor de canto popular la Liceul de Artă “Ion Vidu” din Timișoara
– Vă caut din dorinţa de a fi de folos celor care sunt ademeniţi de mirajul scenei, deopotrivă părinţi şi copii. De ce trebuie să se ţină seamă, din start, încât să nu se pornească pe un drum greşit?
– Cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, de care părinții trebuie să țină cont este să înţeleagă dacă există o legătură a copilului cu muzica. Sau este doar fascinația pentru celebritate. Apoi este necesară o bază sănătoasă, ce cuprinde o educație muzicală, o tehnică învățată corect, disciplină și o cultură muzicală generală, nu doar ceea ce este la modă. Un profesor bun nu cultivă doar performanța unui copil, ci și caracterul, modestia și dragostea pentru muzică.
– În zona noastră se cântă cu sârg. Iertaţi-mi sinceritatea, suntem tot mai puţini cei pe care nu ne bântuie gloria. Este vorba, chiar şi în pornirea începătorului, şi de un pic mai mult pragmatism?
– În muzică, începutul este decisiv. Mulți copii sunt prima dată atrași de strălucirea scenei, de succesul rapid, recunoaștere socială sau de imaginea artistului, faima sa. Dar, în spatele acestora, se află ore întregi de studiu, repetiții, eșecuri și multă răbdare. De unde și vorba: repetiția este mama învățăturii.
– La un interpret de folclor, pentru reuşită, de bază sunt, fireşte, harul, munca, repertoriul, ţinuta scenică… Şi mai adaug, că este importantă, şansa. E limpede că le vorbiţi elevilor despre toate astea. Vă întreb direct, pe ce puneţi cea mai mare bază?
– Există copii cu har, adică cei nativi, elevi talentați, cu dorință de a depune efort și de a face performanță. Precum şi mai puțin talentați, dar cu o și mai mare străduinţă și o răbdare exemplară pentru nenumăratele ore de studiu. Mie personal îmi place să lucrez în orice situație. Fiecare copil este o provocare plăcută, din care am ce învăța. Cea mai mare bază o pun pe construirea încrederii între mine si elev. Şi pe sinceritate. Elevul nu trebuie să vadă în mine doar profesorul și-atât. Ci omul care îi este alături, pentru a-l îndruma, pas cu pas, nu doar în muzică, ci şi în viață. Nu mă refer doar la cânt, ci și la lucruri care fac parte din existenţa sa. Poate are o bucurie pe care vrea să o împărtășească, un necaz, poate are o zi bună sau mai puțin bună, îi e foame sau sete, poate e obosit! Sunt de părere că înainte ar trebui creată o legătură cu copilul, pentru a ne cunoaște și înțelege. După care, cu siguranță, îi va fi mult mai ușor drumul spre succes și îl va parcurge cu și mai mult drag.
– Elevii merg în practică pe teren să culeagă folclor? Cât mai avem pe cine căuta. Acum s-au „clasicizat” câţiva textieri. Însă un cântec girat de timp, trecut fiind printr-un secol, şlefuit de câteva voci remarcabile, este inconfundabil.
– Da, aveți mare dreptate! Eu lucrez cu elevii mei doar folclor autentic. Folclorul, tradițiile și obiceiurile trebuie păstrate și duse mai departe din generație în generație. El reprezintă identitatea culturală și sufletul poporului nostru. Da, într-adevăr, modernizarea și influențele externe pot duce la uitarea acestora. Dar dacă elevii vor studia piese autentice și vor fi implicați în diferite evenimente tematice, dacă se vor organiza festivaluri și spectacole, cu siguranță cântecul nostru popular autentic nu se va pierde.
– În ideea de susţinere a tinerilor cu vizibile calităţi, solişti vocali şi instrumentişti, dacă ne faceţi câteva recomandări, îi vom căuta. La început de drum fiind, o dovadă de încurajare nimănui nu strică.
– Vă mulţumim! Avem în școală elevi foarte talentați, care au muncit mult de-a lungul anilor, dovada elocventă fiind premiile la diferite festivaluri şi concursuri. Elevii duc mai departe tot ce reprezintă folclorul nostru, ştiind bine că această minunată zestre nu aparține doar trecutului şi prezentului ci, în egală măsură, trebuie să dăinuie în timp.
