
Dominic Fritz: Nu mai există șansa refacerii coaliției
Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a lansat din nou critici la adresa Partidului Social Democrat pentru răsturnarea Guvernului, subliniind că șansele refacerii clasei de guvernare nu mai există, și că USR va mai guverna doar dacă PSD trece în opoziție.
Dominic Fritz a afirmat că PSD trebuie să ofere „claritate” în privința intențiilor sale politice înainte de orice negocieri pentru formarea unui nou executiv, criticând în acelați timp decizia social-democraților de a demite Guvernul.
„Mi s-ar fi părut o idee extrem de proastă să răstorn un guvern fără să ai o soluție, tocmai de aceea, încă o dată, acum mingea este în Curtea PSD”, declară Fritz.
„Trebuie să avem claritate din partea PSD în primul rând. Dacă PSD vine și spune, ne pare rău, nu găsim o majoritate pentru ideile noastre, sau nu vrem să guvernăm și nu vrem să ne asumăm să scoatem această țară din criză în perioada următoare, atunci putem să stăm jos și putem să vedem în ce formulă și USR și PNL pot să se implice într-un guvern.
Nu mă aștept să vină cineva să-și pare rău. Nu, dar să vină și să spună, îmi pare rău, nu reușesc să formez o majoritate.
Majoritatea pe care ați văzut-o la moțiune de cenzură, de fapt a fost o majoritate de conjunctură”, spune liderul USR, marți la Antena 3.
CITEȘTE ȘI: Nocturnă pe terenurile de sport din două sate timișene, cu 350 și 200 de locuitori
Acesta a explicat că intrarea USR la guvernare este condiționată de trecerea PSD în opoziție: „Dacă PSD își asumă guvernarea, foarte bine, mergem noi în opoziție. Dacă PSD anunță public că vor să meargă în opoziție, foarte bine putem să găsim noi să încercăm o variantă cum să ne putem asuma guvernarea”.
Referitor la declarațiile președintelui UDMR privind refacerea coaliției PSD-PNL-USR-UDMR, Dominic Fritz a exclus acest scenariu.
„Îl admir pentru capacitatea lui de optimism. Sunt și eu un optimist de felul meu. Dar totuși trebuie să ne uităm la motivele de ce USR și PNL amândoi au spus că nu mai vor să, nu o să mai guverneze cu PSD. Nu mai există această șansă”, explică președintele USR, potrivit Mediafax.


