Legenda tunelului subteran dintre castelele surori de la Jimbolia

Unul există şi astăzi în centrul oraşului Jimbolia, celălalt supravieţuieşte doar în fotografii de epocă şi în arhivele cercetătorilor care se opresc asupra istoriei Banatului din vremea Imperiului. Ceea ce le leagă este numele proprietarului lor de odinioară şi o serie de legende privind posibilele tuneluri subterane care, cândva, le-ar fi unit.

Dintre cele două castele care au aparţinut familiei nobiliare Csekonics (Csito), a rămas în picioare acela care găzduieşte astăzi primăria singurei localităţi timişene care se poate lăuda cu… şase muzee; despre celălalt, distrus după Primul Război Mondial, se spune că ar fi fost dezmembrat şi vândut bucată cu bucată de stăpânii scăpătaţi care n-au mai fost în stare să întreţină eleganta construcţie, operă a lui Ybl Miklos.

Acesta a fost cel mai important arhitect din spaţiul maghiar, o personalitate de mare anvergură. Facultatea de Arhitectură din capitala Ungariei îi poartă numele, iar legăturile sale cu zona Banatului nu se rezumă la paternitatea castelului dispărut de lângă Jimbolia, dinspre graniţa cu Serbia, căci fiul lui a proiectat biserica romano-catolică Мillenium din Timişoara.

Şapte ani, între 1863 şi 1870, a durat construcţia splendidului castel al generalului Csekonics Jozsef (Csito), înălţat în afara oraşului, dar pereche bună cu cel anterior şi transformat în prezent în sediu al administraţiei locale.

Istoricii confirmă că nobilul în cauză, trăitor între anii 1757 şi 1824, a achiziţionat domeniul Jimbolia de la Administraţia Camerală de la Viena în anul 1800, după care s-a apucat să amenajeze parcuri şi să ridice cele două clădiri.

Supravieţuitoarea din centrul orăşelului timişean îşi păstrează farmecul neoclasic de secol XIX, chiar dacă surata ei, impresionanta construcţie creată de Ybl Miklos în stil anglo-saxon, a rămas o simplă amintire.

Primaria Jimbolia

Una dintre legendele îndrăgite ale jimbolienilor se referă la existenţa unor tunele subterane care legau altădată cele două proprietăţi imobiliare ale contelui Csito.

“Bunicii şi străbunicii noştri erau convinşi de adevărul relatărilor legate de calea largă, subpământeană, care ar fi pornit din beciurile primăriei de azi spre subsolul celuilalt castel.

Se spunea că domnul Csekonics le-ar fi zidit anume ca să poată să străbată neştiut, cu trăsura încărcată cu bunuri, distanţa dintre cele două clădiri. Unii spuneau că, de fapt, rostul misterioaselor tuneluri ar fi fost acela de a deschide drum pe unde îmmpăratul Franz Iosef să poată ajunge cu caleaşca pân în Banat, în vreme ce alţii susţineau, mai recent, că pe acolo se făcea legătura dintre Jimbolia şi prima localitate din Serbia şi că prin catacombe treceau fugarii, în timpul comunismului, către ţara vecină.

Ar fi frumos să fie aşa, să descopere cineva, acum, subterane tainice, care să poată fi eventual vizitate, dar toate aceste poveşti sunt neverosimile. Oraşul nostru este aşezat pe teren mlăştinos, iar pânza de apă freatică este foarte ridicată. Este suficient să săpăm jumătate de metru şi dăm de ea. E puţin probabil ca, la începutul veacului trecut, cu materialul disponibil în acea epocă, să se fi putut construi astfel de tuneluri, ferite de infiltraţii.

Dacă, totuşi, au existat, cum susţineau cei care au văzut <<cu ochii lor>> guri de intrare în subterane, cu siguranţă arheologii de acum le-ar găsi inundate”, ne spune Dan G., un localnic împătimit de istoria meleagurilor natale.

Chiar dacă sunt romantice, poveştile vechi nu pot compensa dispariţia Castelului Csito. Imaginea lui, păstrată doar în fotografii, dă mărturie despre Banatul de odinioară, un spaţiu în care, la începutul secolului XX, existau nu mai puţin de 118 reşedinţe nobiliare.

La ora actuală numărul lor a ajuns să fie mai mic de 60, iar de valoare arhitectonică, decoraţiuni conservate, spaţii păstrate în forma şi dimensiunile iniţiale se mai poate vorbi doar în cazul câtorva, sub 30 în total. Transformate în sanatorii, sedii comuniste de CAP-uri şi SMT-uri sau clădiri administrative, cele mai multe şi-au pierdut şi strălucirea, şi fastul.

Unele au fost lăsate, pur şi simplu, de izbelişte, până s-au preschimbat în ruine. Doar câte un călător le mai admiră, nostalgic, cu gândul la personajele care le populau demult, domni cu baston şi melon şi doamne în rochii lungi, vaporoase…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Legenda tunelului subteran dintre castelele surori de la Jimbolia

  1. se spunea pe vremuri ca la constr uriea cai ferate Timisoara-Jimbolia locuitorii din Beregsaul Mare nu au fost de acord pentru construirea caii ferate de teama ca trenul le v-or omora animalele,si atunci contele Csekonics ar fi cumparat terenul din zona .Aceasta ar fi cauza distantei mari dintre sat si gara Beregaul Mare..

  2. Tunelele chiar au exzistat!,dovada o gasesti chiar sub statuia sf.Florian-la baza soclului statuii este o usiţa de airisire. Tunelu de sub primarie (inundat)ducea prin cimitir catre sîrbi si trecea prin conacul de la Porcaria italianului,(fosta ferma 18 Comtim)Acelasi tunel mai avea o intrare chiar dupa monumentul eroilor RUSI cazut in al 2 razboi mondial care se afla in cimitir -intrare capela nouã cel folosit la treceri de frontiera… + – în 1986 era deja surpat total!
    Toate acestea sint reale ,o clasa intreaga am vizitat tunelu in secret in pauzele mari din timpul scolii.

Lasă un răspuns