Interviu cu Diana Enache, jurnalist și prezentator de știri: “Nu eu am ales această meserie, ci ea m-a ales pe mine”

– Care a fost momentul în care te-ai gândit prima data că vei deveni om de televiziune? – Nu a fost un astfel de moment. Mereu spun că nu eu am ales această meserie, ci ea m-a ales pe mine. Adică, eu nu am povești din copilărie cu mine improvizând un microfon din peria de păr sau decupând texte și imagini din ziare pentru colaje… Poate singurul semn a fost pasiunea cu care urmăream buletinele de știri și înainte de Revoluție și după. Aveam, totuși, un obicei. Căutam imediat în dicționar cuvântul pe care îl auzeam la televizor (sau îl citeam) și mi-era necunoscut. Atunci mi s-a fixat în minte că știrea este un discurs aparte, cu cuvinte alese și corecte și susținut de imagini relevante. Apoi, eram convinsă că dacă prezentatorul sau reporterul pronunță un cuvânt într-o anumită manieră, aceea este varianta corectă. În zilele noastre, această este deja o temă de discuție.

– S-a potrivit prima viziune cu ceea ce a urmat?  – S-a potrivit și mai bine atunci când eram reporter la o televiziune de știri. Am început să citesc știri, acasă. Luam cu mine printuri cu jurnalele din ziua respectivă și le citeam. Nu aveam un scop, voiam doar să văd cum este, cum aș transmite eu informațiile, cum aș ține eu discursul despre care vorbeam mai sus, altfel decât din postura de om de teren. Apoi, stăteam pe capul colegilor din regie sau al editorilor și producătorilor ca să înțeleg drumul unei știri, al unui jurnal. La un moment dat, un coleg mi-a spus: „Diana, ești singurul prezentator dintre cei cu care am lucrat care a intrat vreodată în MCR”  – zona tehnică fără de care noi nu ne-am vedea și nu ne-am auzi la televizor, camera în care sunetul și imaginea se întâlnesc și pleacă spre satelit. Ireversibil. Acolo sunt oamenii de care depinde emisia noastră. Mi-a plăcut.

– Cum reușești să împaci un program încărcat cu viața de familie?  – În ambele zone este vorba despre dragoste și când faci ceva din dragoste nu are cum să nu îți iasă. Chiar și simultan.

– Ca reporter sau prezentator ai uneori ocazia să vezi evenimente tragice altfel decât resul lumii. Neprelucrate, imagini care nu apar pe post, din considerentul că sunt prea dure. Cum treci peste acele momente? –  Destul de greu. Încerc să mă controlez și atunci când nu reușesc cu totul înseamnă că emoția aceea trebuia să ajungă și la telespectatori.

Care sunt preocupările tale în timpul liber?  –  Am și uitat obiceiurile bune, din vremurile bune. Dacă înainte aveam un plan cu festivaluri de muzică, expoziții și teatru, acum am bucuriile din casă și plimbările pe străzile cu case frumoase și ziduri desenate.  Sunt de-ajuns. Ascult muzică, dansez, citesc, devorez seriale într-o zi sau două…

– Cum treci acum prin momentele dificile create de pandemie? Ce te ajută să megi mai departe? – Recunosc că îmi este din ce în ce mai greu. Accept și respect regulile în continuare, însă de-abia aștept să trecem odată peste asta. Să ne întoarcem la orice era normal pentru fiecare dintre noi. Sunt norocoasă să-i am pe băieții mei și să am muzica mea. Mă bucur de poate singurul aspect bun al acestui an nebun: că am timp să îl văd crescând și să îl admir pe băiețelul meu, Tomas.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns