Incident feroviar la Timișoara. Trei trenuri de călători au fost oprite în gări

CFR Călători: Mai multe vagoane pentru trenurile aglomerate de Paște

Incident feroviar la Timișoara. Trei trenuri de călători au fost oprite în gări

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că, marți, în stația CF Timișoara Nord, locomotiva trenului IRN 78, operat de CFR Călători a rupt pantograful, provocând lipsa tensiunii în linia de contact între stațiile Timișoara Est și Ronaț Triaj.

Reprezentanții CFR precizează faptul că, după retragerea trenului IRN 78 cu o locomotivă Diesel, în stația CF Timișoara Nord, personalul de specialitate al SRCF Timișoara a putut să intervină cu drezina pantograf, pentru remedierea defecțiunii la linia de contact.

CITEȘTE ȘI: Consilierul local Ilie Sîrbu a depus un proiect de hotărâre pentru constituirea juridică a Zonei Metropolitane Timișoara. FOTO

Până la finalizarea intervențiilor desfășurate la fața locului, trei trenuri de călători (IR 11502, R 13373 și R 1990) staționează în gările adiacente.

CFR SA transmite că regretă disconfortul creat călătorilor din trenurile staționate temporar și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timișoara acționează operativ în zona afectată, astfel încât repunerea sub tensiune a liniei de contact să se realizeze în cel mai scurt timp, scrie Mediafax.

Foto: arhivă cu titlu informativ

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *