Drumul fără întoarcere… Pornește din Recaș, de pe Strada Rozelor, de la poarta cu numărul 13

Ziua asta de toamnă, atât de mohorâtă, nici că o atinge. Tocmai și-a făcut o supă, mă îmbie și pe mine să mănânc, dar în frământările ei nu e cazul. Are bagajul făcut, mâine pornește într-o călătorie, cu autocarul, de treizeci de ore. Știe drumul cu ochii închiși, însă ar prefera, nu se poate, să rămână aici, pe Strada Rozelor nr. 13. Unde este viața ei.

Doamna Magdalena Sparing tocmai a împlinit 88 de ani și, pentru că așa a dictat soarta, de două decenii stă în Dortmund. Și-a urmat fiica. Ea, împreună cu fiul, nepotul doamnei Magdalena, au plecat de-o săptămână. ”În sfârșit, suntem acasă”, a spus nepotul când s-a reîntors, după un an, la Recaș. El avea cinci ani când s-au strămutat, dar tot locul ăsta îl ține. S-a așezat pe o bancă în curte și, însingurat, s-a lăsat purtat de amintire. ”Fumează mult și asta nu e bine”, zice doamna Magdalena.

Vine o vreme când drumul se scurtează. S-au hotărât să vândă casa și când se va întâmpla asta ceva din rădăcină se rupe. Nu se opune, vede totul ca într-o oglindă. Pe bunicul din partea mamei, el a ridicat casa, a pierit pe front, în primul război, pe taică-său, plecat în America să facă bani, de unde nu a mai venit niciodată, pe fratele Anton, care a luat destul din firea rătăcitoare a tatălui.

Și el a plecat, imediat după al doilea război, în Germania, trimis la o școală să învețe meserie și, de atunci, vreo treizeci de ani nu a mai dat nici un semn. Dar mai ales povestește despre maică-sa, Ana. O femeie blajină care, părăsită de soț fiind, nu s-a mai căsătorit.

Doamna Magdalena a trăit toată viața din puțin, de mică a fost fată în casă, poate povesti mult și despre asta, și din ce spune înțelegi repede că nu știe, nici nu poate, să urască. Nu acuză pe nimeni. Nici măcar pe bărbatul de care s-a despărțit când avea numai 19 ani, mamă fiind. A avut puterea să se rupă de el că era prea departe de firea ei. Amănuntele, acum, nu mai contează. Dovadă că a fost și a rămas egală cu ea, redă un amănunt care arată câtă dezamăgire a năpădit-o atunci.

Odată ieșită pe poartă, din doi pași, s-a întors în curte. Și-a scos verigheta de pe deget și i-a spus soacrei: ”Să i-o dați fiului dumneavoastră. Să o ofere unei femei mai bună pentru el…”. Și povestea se duce mai departe, doamna Magdalena este de-o sinceritate de care puțini oameni sunt în stare. Dacă n-ar fi ziua de mâine… E cât o ruptură, pe care ea o vede definitivă de locul unde îi rămâne viața.

Casa trebuie vândută, și ea s-a săturat de atâta singurătate, nu are cine și pentru ce să o mai țină, dincolo de avalanșa de amintiri. Și ea, că trece timpul, nu e sigură, la 88 de ani, că mai poate străbate drumul de treizeci de ore cu autocarul. Să revină, peste un an, în Strada Rozelor, la nr 13, singurul loc de pe pământ unde este doar cu ea.

În tot Recașul mai are doar câteva însemne, sunt tot mai estompate, singurul vizibil fiind numele bunicului, din partea mamei. E încrustat pe monumentul eroilor din centrul Recașului. De bunic, doamna Magdalena este legată prin o mie de adevăruri.

Uneori, puținătatea zidește, pe tăcute, și câte un drum fără întoarcere…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Drumul fără întoarcere… Pornește din Recaș, de pe Strada Rozelor, de la poarta cu numărul 13

  1. M-as fi bucurat sa vedem casa de pe str. Rozelor nr.13 si pe d-na Magdalena in fata portii macar. Merita. Ce ne aratati aici ….

Lasă un răspuns