În trecut, tinerii din așezările timișene, dar și din întreg Banatul, se întâlneau pe ulițe, socializau și făceau noi cunoștințe.
Așa se întâmpla și în satul Lucareț (comuna Brestovăț). Acum 52 de ani, Constantin Stan avea 24 de ani, iar o parte din timpul liber și-l petrecea pe uliță, la fel ca și consătenii săi. Aglomerație mare pe străzi, copii, adolscenți și tineri în puterea vârstei. Printre ei, și o copilă, care se… distra cu fumul țigărilor tinerilor, încercând să-l prindă ca pe baloanele de săpun.
”Auzi, tu nu ai cumva o soră?”, a întrebat-o, într-o zi, Constantin. ”Ba da!”, i-a răspuns fata. ”E mai mare decât tine, nu?”. ”Da, așa e”. ”Asta a fost totul, apoi i-am trimis surorii ei o scrisoare, în care am pus și o fotografie cu mine”, spune Constantin, care, și acum la 77 de ani, își aduce aminte momentul.
”Sora mea mergea des la bunica din Lucareț. Noi suntem din Sălaj, iar eu nu mă prea duceam pe acolo. După ce am primit scrisoarea am plecat la bunica. În august am ajuns și, în 20 septembrie am făcut nunta. Eu aveam pe atunci 15 ani”, își amintește Viorica.
”Erau alte vremuri, rugile erau foarte frumoase, toată lumea mergea la dans. Noi plecam, ne întorceam noaptea să le dea soția la copii lapte și plecam iar la rugă. Așa se proceda pe vremuri. Copiii erau îngrijiți de mama mea. Ne era mai ușor. La lucru, dacă mergeam în zilele libere ni se tăia din salariu. Pe bune!”, afirmă Constantin Stan.
Bărbatul, care o viață a trăit în Lucareț, a lucrat de toate, pe tractor, pe excavator la carieră, mecanic, pentru că la toate s-a priceput. În ultimul an de lucru, un coleg i-a arătat cum se realizează coșurile din nuiele, iar apoi le-a făcut singur. Este de 23 de ani la pensie, timp în care și-a dezvoltat mai multe abilități: meșterește prin curte, iar una dintre ”creațiile” sale a devenit cunoscută în toată comuna.
Prășitoarea cu pedale
Este vorba despre o prășitoare realizată dintr-un cadru de bicicletă. ”Am luat modelul dintr-un almanah, iar prin 1995 am făcut-o”, spune Constantin. Și soba din casă a realizat-o cu ajutorul unui amic. Nu doar bănățeanul este meșter, ci și soția sa e foarte pricepută.
Soacra cu trei nurori
Cu toate că a avut cea mai bună soacră, după cum mărturisește, și nu a fost nevoită nici măcar să gătească, Viorica Stan coase de când se știe. Are în casă fețe de masă, perne, prosoape, până și cearceafurile au dantelă realizată de ea. Nu vrea să vândă nimic, le face cu drag și este, uneori cicălită de nurori din această cauză. Fetele îi cer să lase cusutul și să relaxeze. Dar nu poate, femeia știe ce e munca, iar acest lucru o întărește.
”Am lucrat la carieră. Nu toți făceau față. Culmea, eram două muieri acolo care băgam bolovani atât de mari în concasor încât îl înfundam”, spune Viorica. În ciuda forței impresionante a femeii, delicatețea primează, iar acest lucru se reflectă în obiectele cusute de ea, dar și în dragostea pe care i-o poartă soțului.
”Ne iubim la fel ca la început, doar a fost dragoste la prima vedere”, spune Viorica Stan. Cei doi timișeni, cu o gospodărie tipică Banatului de pustă (cu afumătoare și șpais plin) au trei feciori, trei nepoți și un strănepot, Viorica Stan fiind cunoscută drept… soacra cu trei nurori.
