Imaginaţi-vă că vă plimbaţi printr-un cartier din Timişoara întemeiat în vremea împăratului Iosif al II-lea, în care casele în diverse culori dau un aer de epocă oraşului, iar pe Podul de Fier se spune istoria realizării acestuia.
E de fapt doar un simplu exerciţiu de imaginaţie, pentru că majoritatea caselor din Iosefin, unul dintre cele mai impresionante cartiere ale Timişoarei, sunt în paragină. Multe dintre clădiri au ajuns pe mâna oportuniştilor, fiind vândute de mai multe ori în căutarea unui profit cât mai mare.
Lăsate în paragină, unele dintre ele se dărâmă cărămidă cu cărămidă. Se spune că în grădinile de o frumuseţe aparte ale coloniştilor germani care locuiau în Iosefin îşi găseau momentele de relaxare din ţară), fabrica de ciocolată, fabrica de pălării, uzina de apă, iar cartierul, izolat de Cetate prin ziduri, s-a dezvoltat cu ajutorul Canalului Bega, pe care se transporta marfa.
Astăzi, fabricile au dispărut ori s-au desfiinţat, însă au rămas poveştile şi unele clădiri. Printre cele mai importante zone de atracţie din Iosefin sunt Biserica ortodoxă, cea romano-catolică, Sinagoga, Turnul de Apă, clădirile Colegiului Bănăţean şi ale Liceului sârbesc.
Podul de Fier îşi construieşte singur propriile poveşti, fiecare localnic din zonă având câte o istorioară pentru el. De asemenea, Piaţa Maria, locul unde se spune că a fost torturat şi executat Gheorghe Doja, este un loc propice turismului. Din păcate, nimic nu se valorifică.
Ruinele din cartier
Combinatul Solventul a ţinut primele pagini ale ziarelor ani la rând. Acum, tot ce a mai rămas din el este faţada unei clădiri, câteva ruine din fosta bază sportivă a acestuia, de pe malul Begăi şi multe, foarte multe bălării. E drept, totul poate fi văzut acum din noile vaporaşe care circulă pe Bega.
Pe o parte a Canalului, malul este amenajat, pe cealaltă sălbăticia poate fi o adevărată atracţie pentru turişti. La fiecare pas, câte o clădire poate spune o poveste, dar rând pe rând proprietarii părăsesc imobilele, fie pentru că au fost vândute, fie pentru că se năruie.
„Îmi amintesc că ajutam personalul din brutărie, pe vremea când eram copil. Mai veneam şi eu acasă cu câte o pâine, un corn, îi aduceam mamei chiar şi drojdie”, spune Nicuşor Cucoş, care se uită spre ruinele fostei brutării de pe Splaiul Nicolae Titulescu, aflată lângă imobilul în care locuieşte de peste 40 de ani. Acum, e cu bagajele la uşă.
Imobilul, în care se află zece familii, a fost retrocedat şi, ulterior, vândut nici nu se mai ştie cui, iar toţi locatarii trebuie să părăsească locuinţele. Tatăl său, angajat la CFR, a primit apartamentul acolo în urmă cu zeci de ani. De atunci stau tot în chirie, în ultimul timp contractul fiind reînnoit o dată la cinci ani.
Imobilul a fost vândut unui timişorean care locuieşte lângă casa cu pricina de pe splaiul Nicolae Titulescu. De altfel, se pare că şi brutăria tot în proprietatea acestui timişorean a ajuns, însă nimic nu este cert, spun vecinii. Noul proprietar nu a putut fi contactat, deoarece nu se simţea bine şi se odihnea, ne-a spus o femeie care a răspuns după ce am bătut la uşa acestuia.
Nu se ştie ce va face cu casa care aminteşte de vremurile trecute: va fi renovată, va fi demolată sau va fi lăsată în continuare în paragină.
Cert este că imobilul, impresionant de altfel, în care un apartament are mai mult de o sută de metri pătraţi, încă păstrează elemente de arhitectură care scot în evidenţă frumuseţea acestuia.
Din câte se spune, atât ruinele pe care se află brutăria, cât şi imobilul au fost vândute unui italian.
