
ISU Banat a sancţionat noua școală “americană” din Dumbrăvița, cu nereguli grave la construcție. Foto/video
ISU Banat a sancţionat noua școală “americană” din Dumbrăvița, cu nereguli grave la construcție.

ISU Banat a sancţionat noua școală “americană” din Dumbrăvița, cu nereguli grave la construcție.

Vacanța care i-a ruinat cariera: șeful Poliției Lugoj este la un pas de a fi trimis în judecată fiindcă a semnat în fals că a fost la un curs de arme, în timp ce era în Grecia

Chiar în buza vacanței de vară care se apropie acum de final, un incident a produs vâlvă maximă printre cadrele didactice ale unei universități de stat din Timișoara.

În vara anului trecut, în prima parte a articolului intitulat “O consilieră personală a primarului Fritz își securizează jobul la stat, prin concurs fără adversar la DASMT”, scriam cam așa:

O agricultoare îl acuză pe administratorul Pieței Badea Cârțan de violențe.

O consilieră locală din Timișoara a demascat o “caracatiță mafiotă”, după ce tot ea și colegii săi de partid votaseră numirea unui “tentacul” al acesteia în comisia care selectează membrii CA din societățile primăriei

Povești vânătorești cu un polițist de la IPJ Timiș și cu un lup împușcat ilegal

Angajații STPT rup tăcerea: autobuze cu frâne defecte și “garanții” reținute din salariu

UMF Timișoara a inventat un loc de muncă pentru una dintre falsificatoarele concursurilor din primărie

Soția directorului de la “Louis Țurcanu” a fost prinsă de DNA Timișoara la patru ani după ce ziarul nostru a scris despre angajările încrucișate din familiile Adam și Aurelian.

Șefa de la DSP Timiș insistă să-i „betoneze” postul unui om de încredere. Cu doar trei luni în urmă, în 2 mai a.c., am dezvăluit cum o directoare a unei instituții publice din Timișoara a pus la cale un concurs ilegal, pe care l-a anulat când am întrebat-o de sănătate, Florentina Radu, șefa Direcției de Sănătate Publică Timiș…

Soția primarului din Dumbrăvița și consilierul lui personal, cooperativă de afaceri imobiliare

Medicul unui azil de bătrâni de lângă Timișoara a fost acuzat de ucidere din culpă, iar dosarul clasat de două ori de procurori a fost redeschis de judecători

Serialul având-o ca personaj principal pe șefa interimară a Direcției de Sănătate Publică Timiș continuă. După dezvăluirile privind concursul organizat ilegal și apoi anulat

O femeie din Giroc, atacată de cei patru câini ai unui vecin, așteaptă de trei ani ca parchetul local să „găsească” vinovatul

Medicină fără frontiere la Timișoara: un veterinar va controla… centrele de permanență și azilele de bătrâni

Un timișorean expert în lingușirea șefilor a ajuns la nivelul următor: se autopropune pe o funcție de conducere

Șefa unei instituții publice din Timișoara are o fixație cu care și-a înnebunit subalternii și stilul “încurcă-lume” ca mod de lucru

Revoluția bunei guvernări atinge excelența la Timișoara: un concurs aranjat nu pe un post de conducere vacant, ci pe unul INVENTAT.

O localitate din Timiș se transformă într-o mică Veneție la fiecare ploaie, după “modernizarea” unui drum județean