Primăria a avizat găurirea unui bloc din centrul Timişoarei fără acordul locatarilor, pe o solicitare care prevedea alte lucrări

Primăria a avizat găurirea unui bloc din centrul Timişoarei fără acordul locatarilor, pe o solicitare care prevedea alte lucrări

Primăria a avizat găurirea unui bloc din centrul Timişoarei fără acordul locatarilor, pe o solicitare care prevedea alte lucrări

Blocul ”Comtim”, cum este cunoscut de timișoreni, a ajuns subiect de dispută între locatari, pe de-o parte, și primărie, respectiv proprietarul spațiului comercial situat la parterul imobilului, pe de altă parte. Totul a început în urmă cu doi ani, când spațiul comercial a fost cumpărat de un om de afaceri. Intenția acestuia a fost de a-l împărți în trei părți pentru a le închiria unor firme.

Imobilul a fost construit în anii ’60, fiind proiectat și cu uși de acces pentru spațiul comercial de la parter: în față (pe fostul Bld Republicii, acum Regele Mihai I), două laterale (pe strada Paris și pe strada Panait Istrati) și una în spate, înspre curtea blocului. În intenția de a împărți spațiul comercial în trei părți pentru a-l închiria la trei firme, noul proprietar a găurit peretele exterior din spatele blocului, realizând, astfel, încă două uși de acces. Inițial, peretele respectiv avea o singură ușă de acces pentru spațiul comercial.

”Noi nu ne-am gândit că vom avea vreodată probleme de acest fel. Din 65, de când e folosit spațiul, toți s-au gospodărit folosind căile de acces existente: cele două laterale și ușa de acces din spate”, au spus locatarii, care nu și-au dat acordul pentru astfel de lucrări.

Uimirea locatarilor a fost cu atât mai mare când au aflat că execuția acestor lucrări de găurire a zidului a fost aprobată de primărie pe baza solicitării omului de afaceri de readucere a imobilului la… starea inițială.

”Lucrări deschidere uși acces, aducere la starea inițială la imobilul din Timișoara, Bd. Republicii nr.10”, scrie pe solicitarea depusă în vederea obținerii certificatului de urbanism, în numele investitorului, de firma de arhitectură care a realizat proiectul de execuție a celor două goluri în peretele blocului. Or, în proiectul inițial al imobilului, pentru peretele din spate, nu exista decât o singură ușă de acces destinată spațiului comercial, nu trei.

Funcționarii primăriei trebuiau să cunoască acest fapt, proiectul blocului nefiind un document secret, prin urmare, eliberarea certificatului de urbanism și mai apoi a autorizației de construire a eludat sintagma de ”aducere la starea inițială”. Teoretic, angajații primăriei au avizat o altă lucrare, nu cea de aducere la starea inițială a imobilului, din moment ce în zidul blocului au fost realizate două goluri inexistente în proiectul inițial. De altfel, specialiștii primăriei au fost prezenți la recepția lucrărilor, bifând o execuție contrară celei solicitate.

Eliberarea autorizației de construire are la bază un certificat de urbanism, care nu poate fi eliberat decât pe baza unui studiu. În certificatul de urbanism se explică regimul tehnic, regimul de investiție, iar primăria, care trebuie să solicite toate actele necesare, are specialiști, inspectori zonali, care verifică corelația părților din documentație. Pe de altă parte, certificatul de urbanism a fost emis în 2021 în lipsa avizului la securitate eliberat de ISU, așa cum au constatat reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș.

Cu toate acestea, reprezentanții primăriei susțin că totul în cauză e legal, că documentația a fost verificată – acest lucru presupunând confruntarea planului inițial al blocului cu cel propus pentru noile lucrări, ba că au efectuat și verificări pe teren:

”Raportat la imobilul în cauză au fost realizate de către Biroul Disciplina în Construcții verificări în baza de date informatizată a Direcției Generale Urbanism și Planificare Teritorială și în arhiva fizică. De asemenea au fost întreprinse și verificări la fața locului, la șantierul cu adresa bd. Republicii nr. 10, în 09.11.2022 și în 30.08.2023”.

Interesul omului de afaceri a primat, iar faptul că locatarii blocului nu și-au dat acordul pentru aceste lucrări nu a avut nicio relevanță, nici pentru autorități, nici pentru firma de arhitectură care a realizat proiectul de spargere a zidului în două locuri.

Unul dintre arhitecții firmei a dat însă asigurări că structura blocului nu este afectată de aceste lucrări, datorită faptului că au fost documentate de un inginer structurist:

”Clădirea este construită din panouri prefabricate de beton. Este o clădire tip, T770, construită pe vremea comunismului, la fel ca multe alte blocuri cu parter comercial. Sunt 344 de piese de puzzle care se pot ansambla în 17 proiecte diferite. Ce este acolo, pe partea Bulevardului Republicii, este un tip de proiect din aceleași piese. Clădirea, fiind proiectată din diafragme de beton armat, funcționează ca un ansamblu întreg. Acolo nu avem grinzi. Lucrările au fost realizate pe baza autorizației de construire eliberată de primărie. Străpungerea unui perete de rezistență nu se face fără studii în acest sens. Acolo nu s-a tăiat în perete și gata! Un proiect conține partea de structură de rezistență care necesită aportul unui inginer structurist, care calculează ce cosnolidări sunt necesare, dacă sunt turnări de betoane, ce armături se folosesc și cât de dese. Partea de arhitectură propune ideea în sine, care este verificată de inginerul structurist. Este o întreagă documentație depusă la primărie și verificată”.

Contactat telefonic, omul de afaceri susține că, din cauza disputei care a ajuns inclusiv în fața instanței, a pierdut chiriașii care intenționau să închirieze spațiul pe care îl deține:

”Eu am pierdut chiriașii și pentru acest lucru îi voi da pe locatari în judecată și am să le cer despăgubiri. Am avut contract cu ei, dar mi-au zis că renunță pentru că nu pot să aprovizioneze pe ușile din spate”.

”Eu am investit acolo, în amenajările pe care le-am făcut, aproape un milion de euro. Locatarii, pe lâgă faptul că ocupau abuziv terenul din spate (n.r. – parcarea bocului), pentru că acolo era spațiul primăriei, n-au vrut să mă lase să am niciun drept acolo, nici telecomandă nu au vrut să-mi dea pentru a putea să intru, să aprovizionez. Nu se poate ca un magazin să nu aibă nicio ușă de aprovizionare. În al doilea rând, domnul Cârpan, pe vremea când era Comtim-ul, a făcut, și am să vin cu expertiză ca să arăt, niște contravântuiri (n.r.- uși de acces laterale), care sunt cele două laturi și pe mijloc mai are un zid care e până la jumătatea spațiului, de rezistență. Aceste contravântuiri sunt făcute pentru cutremur, trebuiesc umplute, nu să lași ușile care au fost în pereții de susținere. Vreau să umplu acele contravânturi cu cărămidă, pentru că altfel se dărâmă blocul. Și atunci, trebuiau făcute alte uși în spate, care nu afectează cu nimic. Este pur și simplu o ambiție de-a lor, pentru că nu vor să fie magazin jos. Pe strada Paris, e o ușă de trei metri pe trei. Ce făceam cu ea? Era în stradă, în trotuar… Și-atunci primăria a ales, pentru a da cât de cât o formă, să nu mai deschid ușa aceea și să fac în spate niște uși simetrice față de intrările lor. Nu văd care-i problema”, a adăugat omul de afaceri.

 

CITEŞTE ŞI: O persoană care a amenajat o parcare ilegală pe o stradă din Timișoara a fost amendată cu 15.000 de lei


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

11 thoughts on “Primăria a avizat găurirea unui bloc din centrul Timişoarei fără acordul locatarilor, pe o solicitare care prevedea alte lucrări

  1. Afaceri,afaceri, locatarii nu conteaza pt fritz si usr -istii lui…cum ziceau ?
    Altfel de politica ???
    Mai rau ca inainte !!!!
    Votati !

  2. Încă un exemplu ca suntem in tara unde pentru unii autoritatile sunt mumă iar pentru alții ciumă, altfel cum să-ți explici ca pentru orice autorizație se așteaptă enorm iar acest om de afaceri reușește…el stie cum!…sa perforeze pereții blocului după bunul sau plac, fără acordul proprietarilor si cu o solicitare formulată fals, pentru că acolo nu au fost vreodată usi de acces!
    Si, culmea, mai si pozează in victimă !
    Ba mai mult are nerușinarea sa susțină ca face un bine locatarilor!

  3. O lămurire. Cine e proprietarul construcției,,? Daca locatarii sunt doar chiriași și nu le convine ce face proprietarul, își caută alta locuință. Nu mai exista dreptul proprietarului?. Numai ciriasul are drepturi și pretenții??

  4. Ușile din spate existau pe vremea când funcționa mag de mobila Dovada ca din acces se intrainliftul de marfa și acesta asigura transportul in subsol sau prin lift direct in spațiul de vânzare Înainte de a acuza ar trebui verificat adevarul

  5. Locatarii sunt proprietari ai apartamentelor si nu chiriasi.
    Exista o Asociatie de proprietari.
    Cei carora urma omul de afaceri urma sa le inchirieze spatiile comerciale de la parter au renuntat, probabil, intelegand ilegalitatea de care ar beneficia prin „perforare”.
    „Perforarea” a fost facuta cu buldozerul!!! si a fost resimtita ca un seism puternic, la etajele superioare mai ales.
    Ar fi interesant de aflat ce a consemnat (cat de corect) raportul Politiei, chemata la fata locului in timpul „perforarii”.

  6. Ttb ar fi mai interesant ca tu sa consulti niste documente mai vechi sa vezi in ce conditii in anul 1990 cand s-a deschis magazinul de carne tov Carpan a spart peretii laterali petru cele doua usi de 9 mp pentru aprovizionare! Atunci politrucii din bloc de bucurau!! De parcarea din spate aflata pe domeniu public NU intabulată blocului si ocupata ilegal, blocata cu bariere nu zici nimic? Ar trebui dosar penal Asociatiei. Iar poprietarii sa plateasca impozit 500% pentru fațada blocului nezugravita de cand a fost construit blocul in 1965

  7. In blocul ala statea nomenclatura comunista, probabil si acum.
    Au pus bariera pe spatiul primariei pentru parcare privata.
    Nu cred ca inginerul structurist nu a respectat toate regulile, in fata sunt vitrine pe toata lungimea blocului.
    Cum drac sa le convina acum cand in locul parcarii se pierde spatiul din dreptul usilor si pentru aprovizionare.

  8. In blocul ăla stateau intelectuali…medici, ingineri, profesori universitari…si daca fosta doamna președinte ar fi facut demersurile necesare ,acel loc de parcare ce era initial gradina blocului ar fi putut fi al asociației de proprietari, așa cum ar fi fost normal si cum s-a procedat peste tot, dar doamna, Dumnezeu s-o ierte, era prea încrezătoare ca n-o sa vină nimeni sa ia curtea care era a blocului dintotdeauna.
    Cât privește pe foștii nomenclaturisti…probabil, ar trebui sa-i cautati printre oamenii de afaceri influenți care pot manevra totul dupa bunul lor plac!

  9. Oare câți din locatarii de deasupra au spart pereți în interiorul apartamentelor fără autorizație, câți au decupat pereții de beton sa-și facă open-space sau să-ți refacă instalația electrică, ipocrizia e la cote maxime!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *