O fetiță de 4 ani s-a stins la Timișoara după ce a fost lovită de o mașină

O fetiță de 4 ani s-a stins la Timișoara după ce a fost lovită de o mașină

O fetiță de 4 ani care ar fi traversat o stradă din Orăștie, județul Hunedoara, prin loc nepermis, a fost lovită de o mașină. Fetița a murit ulterior la un spital din Timișoara.

IPJ Hunedoara a anunțat sâmbătă dimineața că, joi, o fetiță de patru ani „a sărit în fața unui autoturism care circula pe strada Pricazului, din Orăștie, fiind rănită, după care a fost dusă de conducătorul auto la UPU Orăștie”.

Conform polițiștilor, fetița, lăsată nesupravegheată de părinți, s-a angajat în traversarea străzii Pricazului în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure.

Ulterior, copilul a murit la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

„Din primele cercetări, cauza este traversarea neregulamentară a străzii”, a transmis Poliția Hunedoara, care a precizat că cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *