Amintiri din ţara bunicilor şi alte sentimente…
Ne revedem, dacă socotesc bine, după opt ani. Din locul unde stăm se vede una din arterele principale ale burgului. Ele nu sunt familiarizate şi – asta sigur – nu le spune multe locul ăsta atât de central. Atunci Ioana avea şase ani, era atât de atentă că nimic, fără niciun efort, nu-i scăpa din atenţie. Asculta, nu era pentru ea o noutate, cum devenise, după câtă muncă şi efort, sora ei, Maria, campioană naţională la patinaj pe rotile. Şi vicecampioană europeană!
Acum, când începe noul an şcolar, este elevă de liceu. Maria, din toamnă, studiază Dreptul. Aş fi putut trece pe lângă ele de o sută de ori, cum e vorba, şi nu le-aş fi recunoscut. Ioana este o adolescentă înaltă, cu păr lung, stăpânită de o gestică ce-i întregeşte firea delicată, se uită la fel de calm şi de atentă, fără să scape un amănunt esenţial şi, când vorbeşte despre oraşul său Motta Di Livenza, situat undeva în nordul Italiei, se simte din ton, se vede din expresia chipului împăcat că este locul unde ea trăieşte, acasă.
A absolvit şcoala gimnazială cu cea mai mare notă, 10 , a fost primarul elevilor, pe care i-a reprezentat în consiliul lor şi, la nivel de oraş, a reprezentat şcoala. Când era mică spunea că vrea să fie învăţătoare. S-a răzgândit, este la un liceu care pregăteşte viitori studenţi la psihologie.
Dar mai mult povesteşte Maria, e mai mare şi are destule de mărturisit. Ea urmează, din toamnă, Facultatea de Drept. A ales o universitate situată la câteva sute de kilometri distanţă. Merită efortul, este una dintre cele mai renumite. E conştientă că performanţa, şi ea o are, cere sacrificiu.
Maria a obţinut la bacalaureat cea mai mare notă din liceu. 10. Nu are emoţii ci, mai degrabă, curiozităţi, cum va fi în noul oraş, este pentru prima oară plecată departe de familie, ce colegi va avea! Cum se întâmplă, cine a trecut pe acest drum ştie, pretutindeni! Maria este înaltă, cu alură de sportivă, fireşte, mai volubilă. Însă extrem de precisă în tot ce mărturiseşte. Aici e vorba de bun simţ şi delicateţe!
Ascult, notez, iar întreb şi simt că ne apropiem de sfârşit. Aleg, pentru final, să o rog pe Ioana, mezina familie, să îmi descrie oraşul unde familia ei locuieşte, Motta Di Livenza. Ioana nu ezită, însă nu-i, pentru început, lipsită de emoţie. Maria, unde simte că este cazul, o completează. Aflu, între atâtea, că oraşul are o istorie veche, este străbătut de o apă, ceea ce-i sporeşte farmecul, are clădiri cu o arhitectură unitară, blocurile fiind puţine, că aici trăiesc mulţi români, că au prieteni între tinerii ai căror părinţi, ca şi ai lor, sunt plecaţi de România.
La poveste, dintr-un început până la final, este de faţă şi Crăciun Buhaş, bunicul matern, om ştiut în oraşul său, Deta. Ascultă, numai el îşi dimensionează propriile stări, sentimente, aşteptări! Surorile Ioana şi Maria Dudaş sunt nepoatele lui! Pentru ele, mai aflu, România, de-acum şi pentru totdeauna, rămâne doar ţara bunicilor!
