68 de miniștri la trei ministere în doar 28 de ani!

guvernul romaniei 1

În cei 28 de ani de democrație, România a schimbat sute de miniștri, devenind, astfel, poate cel mai remaniat stat din Europa. Unii dintre ei au reușit să se remarce, nu neapărat în sens pozitiv, alții au rămas în anonimat. Consecințele acestor multiple schimbări se resimt, astăzi, pe toate palierele.

Rezultate dezastruoase în învățământ

Educația reprezintă temelia unei societăți. România a avut nu mai puțin de 23 de miniștri care au condus Ministerul Educației în această perioadă. Primul dintre ei, instalat în 1990, a fost apolitic: filosoful Mihail Șora, care a deținut această funcție timp de o jumătate de an. Dupa alegerile din 1990, a fost numit, în guvernul Petre Roman, Gheorghe Ștefan, care a administrat ministerul timp de un an și jumătate, până la… răscoala minerilor.

În 2001, a plecat în Statele Unite, pentru a preda la catedra de electronică. Gheorghe Ștefan a fost succedat de Mihail Golu, școlit la o facultate de Psihologie din Moscova, care a ținut frâiele educației între 1991 și 1992. În următorul guvern, în fotoliul de ministru al învățământului s-a instalat istoricul Liviu Maior.

El a stat la conducerea instituției vreme de patru ani, în perioada 1992 – 1996. Următorul ministru a fost Virgil Petrescu, care a ocupat această funcție până în 1997, când a fost schimbat cu Andrei Marga, cel care a decis înființarea examenului de capacitate, introducerea manualelor alternative și înlocuirea trimestrelor cu semestrele. În perioada 2000-2003, educația a fost lăsată pe mâna Ecaterinei Andronescu.

Aceasta a mai primit ulterior un mandat între anii 2008 – 2009, când a modificat forma în care se susţinea Bacalaureatul: trei probe de competenţe şi trei scrise. Andronescu a implementat și repartizarea computerizată în vederea admiterii în învăţământul liceal şi profesional, extinderea învăţământului obligatoriu de la 8 la 10 clase și reorganizarea examenului naţional de capacitate, prin susţinerea acestuia într-o singură sesiune și schimbarea denumirii în ”teste naţionale”. Alexandru Atanasiu a fost următorul ministru care s-a perindat la conducerea instituției timp de un an, până în 2004.

Acesta a revizuit curriculumul pentru ciclurile primar şi gimnazial şi a introdus repartizarea computerizată pentru cadrele didactice participante la concursul de titluarizare. A urmat Mircea Miclea, care a stat în fruntea ministerului până în 2005, când i s-au oferit patru procente din PIB pentru educație.

A demisionat, locul său fiind luat de Mihai Hărdău (2005 – 2007). Cristian Adomniței (2007 – 2008) a următorul ministru. Acesta eliminat testele naţionale şi a introdus tezele cu subiect unic. Au urmat Anton Anton (2008) și Emil Boc (interimar în 2009).

Daniel Funeriu, următorul ministru în perioada 2009 – 2012, a extins învățământul obligatoriu la 11 ani și a aprobat obligativitatea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare. În 2012, Ministerul Educației a mai avut încă cinci miniștri: Cătălin Baba, Ioan Relu Mang, Liviu Pop, din nou Ecaterina Andronescu și Remus Pricopie, care a rămas în fruntea instituției până în 2014. Au urmat Sorin Cîmpeanu (2014 – 2015), Adrian Curaj (2015), Mircea Dumitru (2016 – 2017) și Pavel Nastase (2017). În prezent, ministerul este condus din nou de Liviu Pop. Rezultatele destoiniciei celor 23 de miniștri în învățământul românesc se reflectă în peste 60 de modificări legislative în domeniu, cea mai mare rată de abandon școlar din Europa, cele mai multe nepromovări la examenul de Bacalaureat, multiple probleme cu manualele și cu cursurile opționale.

Sănătatea, în suferință cronică

Ministerul Sănătății este o altă structură importantă afectată de desele schimbări care au avut loc, de-a lungul timpului, în conducerea sa. Dan Enăchescu a fost prima persoană numită în fruntea instituției după 1989. El a mai ocupat aceeași funcție și în regimul ceaușist, în perioada 1969 – 1972.

După plecarea sa din minister, a rămas cadru universitar activ până în 2008, când s-a stins din viață. Au urmat Bogdan Marinescu (1990-1991), Mircea Maiorescu (1991 – 1992), Iulian Mincu (1992 – 1996), Daniela Bartoș (1996), Ștefan Drăgulescu (1996 – 1997), Ion Bruckner (1996 – 1998), Francisc Baranyi (1998), Valeriu Stoica (1998), Hajdu Gabor (1998 – 2000), din nou Daniela Bartoș (2000 – 2003), Mircea Beuran (2003), Ionel Blănculescu (2003), Ovidiu Brînzan (2003 – 2004), Mircea Cinteză (2004-2005), Eugen Nicolăescu (2005 -2008), Ion Bazac (2008 – 2009), Adriean Videanu (2009), Cseke Attila (2009 – 2011), Ritli Ladislau (2011 – 2012), Vasile Cepoi (2012), Victor Ponta (2012), Raed Arafat (2012), din nou Eugen Nicolăescu (2012 – 2014), Nicolae Bănicioiu (2014 – 2015), Patriciu Achimaș-Cădariu (2015 – 2016), Vlad Voiculescu (2016 -2017), Florian Dorel Bodog (2017 – prezent).

Cu mici excepții, cei mai mulți înalți-demnitari au deținut funcția de ministru pe perioade foarte scurte, unii doar pentru câteva luni, răstimp în care domeniul sănătății a fost trecut prin furcile caudine, iar pacienții români sunt, în continuare, tratați nu de puține ori ca în lumea a treia. În total, pe la Ministerul Sănătății s-au perindat 25 de miniștri, fiecare cu ideile lui. În timpul mandatului lui Eugen Nicolăescu, de exemplu, numit în popor ”groparul sănătății”, au fost desființate zeci de unități medicale și de secții spitalicești din România. Cu toate acestea, el a mai primit, câțiva ani mai târziu, aceeași funcție în minister.

Autostrăzi puține, calitate îndoielnică

Ministerul Transporturilor a avut și el câțiva zeci de miniștri. Rezultatul: mai puțin de 800 de kilometri de autostrăzi, drumuri județene și naționale de o calitate îndoielnică în mai multe zone din țară, o structură feroviară învechită, orașe precum Timișoara, de exemplu, fără centuri ocolitoare. Corneliu Burada (1990), Doru Pană (1990 – 1991), Traian Băsescu (1991 – 1992), Paul Teodoru (1992 – 1994), Aurel Novac (1994 – 1996), din nou Traian Băsescu (1996 – 1998), Ionescu Anton (1998), iarăși Traian Băsescu (1998 – 2000), Anca Boagiu (2000), Miron Tudor Mitrea (2000 – 2004), Gheorghe Dobre (2004 – 2006), Radu Berceanu (2006 – 2007), Ludovic Orban (2007 – 2008), din nou Radu Berceanu (2008 – 2010), iar Anca Boagiu (2010 – 2012), Alexandru Nazare (2012), Ovidiu Silaghi (2012), Relu Fenechiu (2012 – 2013), Victor Ponta (2013), Ramona Mănescu (2013 – 2014), Dan Șova (2014), Ioan Rus (2014 – 2015), Iulian Matache (2015), Dan Marian Costescu (2015 – 2016), Petru Sorin Bușe (2016 – 2017) și Alexandru Răzvan Cuc (2017) sunt cei 22 de miniștri responsabili de infrastructura țării noastre în decurs de 28 de ani. Ultimul a demisionat și rămâne de văzut dacă noul titular, Felix Stroe, va ”călători” mai bine.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *