ANUNȚ DE PRESĂ – GAL Banat-Vest

poza gal

ANUNȚ DE PRESĂ – APEL DE SELECȚIE A PROIECTELOR

MĂSURA 6.2/6A – Sprijinirea antreprenoriatului non-agricol local și incluziv

Nr. ref. sesiune: 01/6.2/6A/23.10.2017-29.11.2017

  1. Data lansării apelului de selecție: 23.10.2017

  1. Măsura lansată prin apelul de selecție – Măsura 6.2/6A – Sprijinirea antreprenoriatului non-agricol local și incluziv

  1. Beneficiari eligibili:

  • Fermieri sau membrii unei gospodării agricole, care își diversifică activitatea prin înființarea unor servicii non-agricole în teritoriul GAL pentru prima dată (autorizaţi cu statut minim de PFA);

  • Micro-întreprinderi și întreprinderi mici existente în teritoriu, care își propun înființarea de intreprinderi sociale, activități de mică producție, activități în domeniul producției meșteșugărești, prestarea de servicii non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;

  • Micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii aplicației de finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii acesteia (start-ups);

  • Tinerii fermieri care au accesat măsura M2/2B-Sprijinirea tinerilor fermieri care activează în sectoare agricole cu potențial local de dezvoltare, și-au finalizat proiectul implementându-și cu succes Planul de Afaceri și își doresc diversificarea activităților agricole accesând măsura M6.2/6A;

  • Micro-întreprinderi și întreprinderi non-agricole mici, care își propun înființarea de intreprinderi sociale, activități de mică producție, activități în domeniul producției meșteșugărești, prestarea de servicii non-agricole în comunitățile în care s-a accesat de către o entitate juridică privată sau publică legal constituită una dintre Măsuile M6.4/6B- Promovarea caracterului multietnic al teritoriului GAL Banat-Vest, M6.5/6B- Dezvoltarea localităților aparținând teritoriului GAL Banat-Vest și serviciilor destinate populației.

  1. Fondul disponibil alocat măsurii pe sesiune: 425.000 Euro

  • Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect: 50.000 euro

  • Valoarea maximă eligibilă (sumă nerambursabilă) a unui proiect:

Cuantumul sprijinului este de 25.000 de euro/proiect pentru un proiect de servicii, 50.000 de euro/proiect pentru un proiect din sectorul producției de mici dimensiuni și meșteșugărești și 50.000 de euro/proiect pentru un proiect care înființează structuri de economie socială.

  1. Data și ora limită de depunere a proiectelor: 29.11.2017, ora 1600

  1. Locul și intervalul orar în care se pot depune proiectele:

Proiectele se pot depune de luni până vineri, în intervalul orar 1000 – 1600, la secretariatul GAL Banat-Vest din orasul Jimbolia, str. Ștefan cel Mare, nr.9, jud. Timiș.

  1. Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului” elaborat de GAL pentru măsura M6.2/6A – Sprijinirea tinerilor fermieri care activează în sectoare agricole cu potențial local de dezvoltare, postat pe pagina de internet a GAL Banat-Vest: www.galbanatvest.ro la secțiunea Finanțări – Ghidurile Solicitanților – Varianta finală.

  1. Date de contact unde solicitanții pot obține informații suplimentare.

Solicitații pot obține informații suplimentare, de luni până vineri, între orele 1000-1600 la sediul GAL Banat-Vest din orasul Jimbolia, Str. Ștefan cel Mare, nr.9, 305400, jud. Timiș,

Tel/Fax: 004 0256 360078 sau 0736.618.195

e-mail: gal.banat_vest@yahoo.ro

Web: www.galbanatvest.ro

  1. Pentru consultare punem la dispoziția solicitanților, la sediul GAL Banat-Vest, o versiune pe suport tipărit a informațiilor detaliate aferente măsurii lansate.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *