O casă monument-istoric se prăbuşeşte sub ochii autorităţilor

casa secas

În 1869, în comuna Secaş, o familie de gospodari a reuşit să ridice o casă care, ulterior, a fost declarată monument istoric. Este o casă atât de frumoasă, încât te duce imediat cu gândul înapoi, la vremurile în care stră-străbunicii noştri îşi duceau traiul în satele tipic bănăţene. Chiar şi acum, după aproape 150 de ani, nu poţi trece pe lângă o asemenea casă fără să te gândeşti puţin la trecut.

casa secas1Moştenită din moşi-strămoşi, casa aparţine acum Lilianei Blaj. Femeia ştie că imobilul este declarat monument istoric şi spune că s-a mutat în această casă după ce i-a murit bunica, fiindu-i lăsată moştenire. „M-am mutat aici şi am grijă de ea cum pot. Dacă nu eram eu, se dărâma”, spune femeia.

De la primăria Secaş răspunsurile sunt mult mai vagi. Parcă-parcă secretarul Eugen Ionescu a auzit ceva, dar nu ştie exact care e casa. Ca şi cum nu ar fi fost mai departe de centrul comunei, ca să descopere ce se mai află prin preajmă, din moment ce casa indicată de el a fost una greşită.

„O casă care are pe ea un soare”

„Nu aici, nu pe strada asta, este ultima casă de pe uliţă”, ne-a spus doamna la a cărei poartă am bătut la indicaţiile secretarului. Doamna primar, Simona Magdim, ştie ceva. Prin telefon (pentru că lipsea atunci de la birou) ne-a transmis că trebuie să căutăm o casă care are pe ea un soare. Nici ea nu ştie mai multe despre acest imobil istoric, pentru că aşa a moştenit-o, deja inclusă pe lista monumentelor.

„Au fost nişte domni şi au făcut fotografii”

casa secas4Iată un posibil punct forte pentru prezentarea comunei, pe care autorităţile habar nu au să-l exploateze, cu atât mai puţin să o ajute pe femeia sărmană care locuieşte acolo măcar cu un sfat, dacă nu cu o mână de pământ cu care să-şi peticească bijuteria istorică. Despre această casă, culmea, se mai interesează din când în când, câte cineva. „Mai vin unele persoane să întrebe de casă, dar eu nu ştiu să le spun nimic, aşa am moştenit-o. Zilele trecute au fost nişte domni şi au făcut fotografii aici”, spune Liliana Blaj.

Cu legea-n mână, autorităţile dau vina pe proprietară

Desigur, conform legii, proprietara este obligată să întreţină imobilul, să-l repare, iar dacă acesta se degradează este obligată să anunţe în scris autorităţile locale, dar şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş.

Maria Pârta, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Timiş, găseşte casa pe lista monumentelor şi este convinsă că imobilul are unicitatea sa, altfel nu ar fi fost pus pe listă, pentru că pentru includerea în acest circuit e nevoie de o documentaţie stufoasă. Totuşi, vina pentru degradarea acestui monument, spune doamna consilier, îi aparţine proprietarei, conform legii, autorităţile fiind obligate să intervină doar la solicitări.

Este, totuşi, trist, că un imobil de patrimoniu – aşa cum e el, mic, mare, mai mult sau mai puţin întreţinut -, stă să se dărâme sub nepăsarea autorităţilor care habar nu au ce deţin în propria ogradă. Ascunzându-se în spatele prevederilor legale, reprezentanţii autorităţilor spun că proprietara e vinovată, însă cum ar putea o femeie simplă, de la ţară, să ţină pe umeri o asemenea povară, fără sprijin, în condiţiile în care ea nici măcar nu ştie exact ce înseamnă patrimoniu?

Aflate în funcţii, fie numite, fie prin concurs, fie prin vot, autorităţile locale din Secaş ar trebui să fie primele care să întreprindă ceva pentru salvarea monumentului istoric din comună. Asta dacă le-ar păsa…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “O casă monument-istoric se prăbuşeşte sub ochii autorităţilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *