
Curaj, devotament, stăpânire de sine și calm, dar și folosirea cunoștințelor dobândite în meseria de pompier salvator au fost caracteristicile intervenției de luni, 17 august, de pe lacul Cinciș, când doi colegi, tată și fiu, paramedici în echipaje SMURD, au salvat un tânăr de 25 de ani care a fost la limita dintre viață și moarte după ce se scufundase în apele lacului și nu a mai putut ieși la suprafață.
Plutonier Curtean-Kristof Petru Cristian, de la ISU Hunedoara, Detașamentul de pompieri Petroșani, și fiul său, sergent major Curtean-Kristof Denis Alexander, de la ISU Timiș, Detașamentul 2 Timișoara, se aflau într-o minivacanță pentru relaxare, în familie, pe lacul din apropierea municipiului Hunedoara.
Când au auzit primele strigăte de ajutor din partea celor care și-au dat seama că tânărul nu mai iese la suprafață și se află în mare pericol de înec, pompierii, tată și fiu, aflați pe câte o placă de apă, s-au îndreptat cu cea mai mare viteză spre locul unde era nevoie de ajutorul lor.
Începuse lupta cu secundele, emoțiile începeau să le cuprindă corpul și mintea, dar dorința și vocația de a fi utili au acoperit trăirile unui om obișnuit. Acum, ne putem gândi că a fost o situație limită cu care amândoi erau obișnuiți! Dar atunci, la cald, lucrurile arătau altfel. Tensiunea plutea pe luciul apei.
Au ajuns acolo, l-au așezat pe băiat în poziția laterală de siguranță și i-au acordat timp de câteva minute bune primul ajutor calificat de urgență. La locul evenimentului au sosit și cadre medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, dar tânărul deja respira, avea concentrația de oxigen aproape normală și era conștient.
A fost solicitat și sprijin aerian din partea Inspectoratului General al Aviației din cadrul MAI, dar echipajul medical care a aterizat de urgență cu elicopterul SMURD a constatat că victima era într-o stare hemodinamică bună, iar transportul pe calea aerului la o unitate spitalicească nu a mai fost necesar. Băiatul a ajuns la spitalul din municipiul Hunedoara fiind transportat cu una dintre ambulanțele SAJ.
Intervenția colegilor noștri a fost apreciată de familia și prietenii băiatului cu mulțumiri și strângeri de mână. Tânărul din Lupeni, aflat în vacanță în zona turistică Cinciș, a fost salvat de cei doi pompieri, originari tot din Valea Jiului, din orașul Petrila, la câțiva kilometri de domiciliul băiatului care a avut șansa să-i aibă în apropiere pe doi salvatori, membri ai echipajelor de intervenție, foarte bine pregătiți pentru situații de urgență”, a transmis ISU Hunedoara.

CITEȘTE ȘI: În Timișoara cosmopolită, stațiile mijloacelor de transport în comun sunt umilitoare. Ce spun locuitorii oraşului
Sursa foto: ISU Hunedoara


