Într-un bloc din Timişoara locatarii trăiesc ca-n Vestul Sălbatic! Timp de doi ani, în imobil nu a existat curent electric. Nici acum nu este căldură. Nimeni nu are domiciliul în locuinţa în care stă, iar facturile la întreţinere ajung chiar şi la 2.000 de lei

O situaţie halucinantă se petrece în urbea de pe Bega, chiar la un imobil central, situat lângă Poliţia Muncipiului Timişoara. Este vorba de un bloc cu zece etaje, care a aparţinut fostei fabrici ILSA, rămas într-o incertitudine care a generat situaţii halucinante pentru Timişoara mileniului al III-lea.

Locatarii celor 44 de apartamente din bloc erau angajaţi ai fabricii şi, în virtutea acestui fapt, locuiau în clădire, la fel cum se întâmpla, în trecut, şi cu salariaţii altor unităţi din Timişoara. Necazul celor de la ILSA a fost că, deşi fabrica a fost vândută, situaţia blocului nu a fost tranşată într-un fel sau altul, ajungându-se la fenomene incredibile.

Pe scurt, după dezactivarea societăţii ILSA, locatarii s-au trezit într-o nebuloasă totală, fără a fi nici măcar chiriaşi, pentru că de împroprietărire nici nu putea fi vorba. De aici au început să apară tot felul de situaţii inimaginabile pentru un locatar din Timişoara. Mai întâi, blocul a rămas fără curent electric, ca urmare a distrugerii transformatorului la care era conectat imobilul.

Electricitatea, câştigată în instanţă

Timp de doi ani, oamenii au fost nevoiţi să se descurce în condiţii primitive, mulţi părăsind temporar locuinţele. „Ne-am luptat doi ani până să avem din nou curent. Cele mai mari piedici ni le-a pus fostul secretar al primăriei, Ioan Cojocari. Doar după ce am câştigat procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am putut avea din nou curent electric”, spune Iulian Gamaz, preşedintele asociaţiei de locatari.

Chiar dacă problema energiei electrice s-a rezolvat, nu la fel s-a întâmplat şi în privinţa căldurii şi a apei calde, care nu există în sistem centralizat. Locatarii au fost nevoiţi să îşi monteze boilere, însă consecinţele sunt dintre cele mai neplăcute: facturile de întreţinere sunt uriaşe, o mare parte dintre ele trecând de 1.000 de lei, ajungând chiar şi la 2.000 de lei!

Cu toate acestea, restanţierii sunt puţini, iar sumele datorate sunt doar pentru o lună sau două, cu toţii făcând eforturi incredibile pentru a-şi achita obligaţiile.

La fel s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte domiciliul. Pare de domeniul fantasticului, dar nimeni din acel bloc nu are trecut în cartea de identitate domiciliul în care stă, pentru că, în scripte, ei nu au nici o calitate în respectivul imobil. Fiecare a trebuit să apeleze la cunoştinţe, pentru a fi luat în spaţiu şi a avea o… identitate.

Imobilul a „produs” doctori, avocaţi şi profesori

Mai greu a fost cu copiii, care nu puteau fi înscrişi la şcoala de care aparţineau, tot din motive de identitate. „Noroc că, între timp, copiii noştri au crescut şi am scăpat de problema cu înscrierea la şcoală. Ne mândrim că peste 90 la sută dintre ei au terminat o facultate, sunt doctori, avocaţi sau profesori, chiar dacă au crescut într-un asemenea bloc”, spune preşedintele asociaţiei.

Ce mai pot spera oamenii? Situaţia rămâne destul de alambicată. Terenul fostei ILSA a fost preluat de un alt om de afaceri, care dezvoltă un nou proiect imobiliar. Blocul cu pricina şi cantina fabricii (altădată, o mândrie a oraşului) nu fac parte din ansamblu, ele fiind acum în proprietatea ANAF, pentru o datorie avută de Ovidiu Tender, cel care a cumpărat iniţial fabrica. De aceea, locatarii au trimis o adresă către ANAF, în care îşi arată interesul pentru preluarea locuinţelor şi stingerea datoriilor.

Deocamdată, ANAF nu a trimis vreun răspuns, însă se iveşte o altă problemă: dacă le va cere un preţ corepunzător ofertei de pe piaţă, cum este acum legea, de ce ar mai fi interesaţi să cumpere? După aproape 20 de ani de procese, fără curent şi căldură, cu domiciliul trecut în acte după cum a putut fiecare şi cu cheltuieli la întreţinre record, parcă ar fi o lovitură prea dură dată de mediul de afaceri acestor necăjiţi.

Poate că cei de la PSD, care pretind că sunt „mai aproape de oameni”, vor reuşi să ajungă şi în blocul de la ILSA, pentru a găsi o rezolvare rezonabilă la o problemă cu adevărat socială.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

14 Răspunsuri “Într-un bloc din Timişoara locatarii trăiesc ca-n Vestul Sălbatic! Timp de doi ani, în imobil nu a existat curent electric. Nici acum nu este căldură. Nimeni nu are domiciliul în locuinţa în care stă, iar facturile la întreţinere ajung chiar şi la 2.000 de lei

  1. Să îi scoată dracu din casă,eu la 20 de ani muncesc , stau in chirie și sunt cu întreținerea la zi. LA MUNCĂ!!! Câini boschetari normal că s-au luptat pentru curent pentru că nu au plătit ei judecata și li s-au oferit totul GRATIS . NORMAL SI MIE MI-AR PLACEA SA NU PLATESC NIMIC! NESIMȚIȚILOR!

  2. Ca in vestul salbatic? Mai exact? Ca aia prin vestul salbatic nu prea stateau la bloc…
    „Nimeni nu are domiciliul in locuinta in care sta”. Eu am!
    „O situatie halucinanta… care a generat situatii halucinante”. Silviu Florescu, cat ai tras pe nas la momentul scrierii acestui articol?
    „In virtutea acestui fapt, locuiau in cladire…” Mai putin e uneori mai mult. Vestul salbatic si expresii de teza academica dau ca papucii prada in laturile porcilor.
    Pai de ce sa „transeze” situatia blocului?
    „pe scurt” zici ? Si continui cu inca 10 paragrafe…
    „fenomene incredibile”? ca de exemplu?
    „nebuloasa totala” esti sigur ca nu a fost doar partiala/ temporala/ fractionara?
    „situatii inimaginabile pentru un locatar din Timisoara” pai ce-i asa de inimaginabil sa ramai fara curent? Era inimaginabil daca de exemplu, suna un omulet verde cu coarne la usa locatarului si ii spunea ca-l va rapi si-l va duce la el pe planeta daca nu-si plateste factura …
    „Au fost nevoiti sa-si instaleze boilere… cu consecinte neplacute” Plata facturilor? A ceea ce consuma? Pai neplaceri din astea au toti romanii, de ce sunt astia subiect de articol?
    „eforturi incredibile sa-si plateasca obligatiile” asta da, e incredibil, rar auzi pe cineva sa faca astfel de eforturi. E bine totusi ca „blocul a produs doctori, avocati si profesori” admirabil! Poate secretul educarii populatiei sta in boilere si consecintele lor neplacute … Intr-adevar „pare de domeniul fantasticului”
    Lectura devine tot mai interesanta, „nimeni din acel bloc nu are domiciliul in care sta trecut in cartea de identitate…[pentru ca] nu au nici o calitate in imobilul respectiv” (pai cum asa? poate ca isi recicleaza gunoiul si nu asculta muzica tare, poate isi ajuta vecinii si hranesc cainii vagabonzi, de unde stii ca n-au nici o calitate? – te referi la statut?
    „fiecare a trebuit sa apeleze la cunostiinte pentru a fi luat in spatiu ?!? si a avea o identitate?!?”
    Hai sa incercam un exercitiu de editare jurnalistica, sa vezi cum iti suna…

    Fraza ta:
    „Pare de domeniul fantasticului, dar nimeni din acel bloc nu are trecut în cartea de identitate domiciliul în care stă, pentru că, în scripte, ei nu au nici o calitate în respectivul imobil. Fiecare a trebuit să apeleze la cunoştinţe, pentru a fi luat în spaţiu şi a avea o… identitate.”

    Fraza mea:
    In aparenta greu de crezut, locatarii fostului imobil ILSA nu isi pot inregistra adresa la care domiciliaza in acte, pentru ca in documentele oficiale nu apar ca avand vreun statut legal la aceasta adresa, nici cel de proprietari, nici cel de chiriasi. PAM-PAM!

    Se poate si mai bine dar n-am acum mai mult de 10 secunde sa ma gandesc la o frazare mai buna. Dar e un inceput bun pentru tine.

    Nu mai citesc mai departe ca deja mi s-au facut ghem degetele de la picioare, dar am sarit direct la ultima fraza, aia cu PSD-ul. E bine ca ai bagat-o ca mai compenseaza povestirea. Esti baiat bun, dar stai deoparte de tras pe nas, si poate incerci sa publici ceva SF, las-o pe asta cu jurnalismul ca nu e de tine.
    Am si o idee de titlu
    „Situatii halucinante, nebuloase si inimaginabile” de Silviu Florescu.

  3. Doamne ajuta sa se rezolve odata situatia eu am crescut in acest bloc.. Fara curent fara apa… Neam luptat cu garzile cand au vrut sa ne scoate fortat din casa doar pentru ca domul ovidiu tender sa Faca hotel de 5 stele din fericire el este la puşcărie si doamne ajuta acolo sa ramana pt todeauna.. Ce nu inteleg este de ce dupa atatia ani nimeni nu face nimic pentru acesti oameni acest bloc??? Politicienilor unde sunteti si ce faceti??? Stiti doar sa furatiii … Huooooooo hotilor

    1. O fi Tender hot, dar cladirea ii apartine! Exista un concept, se numeste democratie, in care ce-i ca tine si parintii tai nu prea isi gasesc locul. Sunteti obisnuiti sa va cada de-a ficea si sa faca statul ceva sa va mearga bine. Si ce daca a vrut sa faca hotel de 5 stele? E dreptul lui! Ce-ar trebui sa faca? Sa te tina pe tine pe masa si casa?

      1. Inainte de a vorbi documenteaza-te.. Parintii mei au muncit la fabrica care ii apartinea lui iar apartamentele trebuiau vandute noua doar ca din cauza mafiei nu sa mai intamplat acest lucru.. Tu de fapt vorbesti cand trebuia sa taci nenea sau tanti ce oi fii

  4. Persoanele care locuiesc in acel bloc nici 10% din ei n-au lucrat la ILSA.Nu au contract de inchiriere pentru ca patronul Tender vroia sa renoveze acolo nu sa tina chiriasi.Oamenii aia sant laudati ca si-au platit ce-au consumat?Da chirie au platiti?Au stat acolo fara nici un drept,in mod abuziv.Altii si-au platit rate la banca in timpul asta sau chirii,pe langa utilitati,nu-i nici o lauda acei oameni au incalcat legile cu tupeu.

    1. Profitori! Cand s-a terminat cu binele si au fost nevoiti sa respecte exercitiul democratic, nu le-a mai placut. Ce om intreg la minte sta ani de zile intr-un imobil fara apa si curent? Au stat pentru ca a fost pe gratis, iar cand a trebuit sa-si instaleze niste boilere au inceput sa faca scandal, ca profitorilor nu le place sa aiba nici un fel de raspundere, sunt invatati sa primeasca si sa faca scandal cand nu mai obtin ce doresc de-a ficea. Jumatate din populatia romaniei e dresata pe tiparul asta.

        1. Pai stiu mai bine decat multi de aici ca am lucrat la ILSA si am si locuit in acel camin de nefamilisti,platind chirie evident pana mi-am cumparat apartament,nu e cazul sa victimizam oamenii care locuiesc abuziv fara sa plateasca,ilegal .E chiar amuzant,daca ti-ar intra cineva in casa ta,si ar vrea chiar sa o cumpere cu un pret modic,ai mai vorbi?Toti de acolo ar trebui pusi sa plateasca chirie retroactiv cu penalizari!Atunci ar vedea ca nu te joci cu legea.

  5. Mafia imobiliară+justiția in favoarea ei au avut rolul determinant în această situație dată 😣😣😣 rămânem optimiști cu speranța că și omul de rând are șansa la o viață mai bună și cu dreptatea de partea lui și nu a corupților 😣😣😣

  6. Ce legatura directa are PSD-ul cu treaba asta???
    Sa vina primarul si sa rezolve problema…sa le ofere teren sau loc in camine…atata timp cat nu esti proprietar si nu ai fost niciodata n-ai ce sa ceri…decat sa te bucuri ca nu ai fost dat afara si ca ai fost lasat sa locuiesti acolo.
    ANAF-ul nu cred ca are voie sa vanda nimic, ei doar tin sub sechestru aceste bunuri imobiliare care au fost cumparate de Tender legal, pana cand isi ispaseste el pedeapsa…nu pentru terenurile alea a fost „bagat”.

    1. Intereseaza mai in detaliu si dupa comenteaza pe tema acestui subiect. Oamenii care locuiesc acolo nu sunt proprietari din cauza unor abuzuri petrecute pe la sfarsitul anilor 90, inceputul anilor 2000. O zi buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare