Zeci de mii de candidați s-au ”bătut” pe câteva posturi în învățământ

Ultimă oră! Au fost publicate rezultatele de la examenul de Titularizare din acest an

Peste 27.000 de participanți la concursul național de titularizare în învățământ au așteptat cu sufletul la gură afișarea rezultatelor care au fost publicate, ieri, de Ministerul Educației și Cercetării. Candidați din întreaga țară au concurat pentru 4.000 de posturi, cele mai puține scoase la concurs din ultimii ani.

Nota minimă de promovare a concursului este șapte, însă numărul de ore la catedră este de la an la an tot mai mic, astfel încât nici candidații cu note de zece nu au șanse depline să obțină un post cu normă întreagă la o singură școală. Acesta este și motivul pentru care la acest concurs se prezintă nu doar persoanele care aspiră la statutul de cadru didactic, ci și profesori cu definitivat care, în anii anteriori, nu au reușit să se încadreze decât pe o perioadă determinată. În acest an, rata notelor de peste șapte obținute de candidați este de 58,66 la sută, potrivit ministerului de resort, superioară rezultatelor consemnate în ultimii trei ani: 46,86 la sută în 2019, 47,40 la sută în 2018, respectiv 45,73 la sută în 2017.

Cele mai bune rezultate din acest an au fost înregistrate în județul Cluj. Pentru județul Timiș, s-au înscris 1087 de candidați, dintre care 904 s-au prezentat la proba scrisă. Două lucrări au fost eliminate în timpul concursului. În urma corectării lucrărilor scrise, 215 candidați timișeni au obținut note cuprinse între 7-7,99, 174, între 8-8,99, 100 între 9-9,99, iar nouă au primit nota maximă. De asemenea, 248 de candidați au obținut note peste 5, notă care le permite să ocupe posturi în învățământ, însă după repartizarea candidaților cu note de peste șapte și doar pentru o perioadă determinată, care, de regulă, este de un an.

După afișarea rezultatelor finale, pe 11 august, înregistrate după rezolvarea contestațiilor depuse de cei nemulțumiți de nota obținută, va urma, începând cu 12 august, etapa de repartizare a candidaților pe posturile disponibile, alocate fiecărei discipline, care se va desfășura fie fizic, fie online, în funcție de decizia fiecărui inspectorat județean în parte. În județul Timiș, repartizarea cadrelor didactice pe posturi se va realiza online.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *