VIDEO! Satul în care mai TRĂIESC doar trei bătrâni şi un elev premiant

Valea Mare

Patru oameni mai trăiesc în satul Valea Mare de Criş. Cătunul din Munţii Zarandului a fost atestat documentar încă din secolul al XV-lea, dar în prezent se află în prag de dispariţie.

În aşezarea de munte locuită în decenile trecute de peste 200 de oameni mai stau Maria Lazea, o bătrână de 82 de ani, Mircea şi Daniela Verdeş, doi pensionari care au lucrat în fostele mine de aur din zonă, şi nepotul lor, Darius Andrei, un băiat de 8 ani care suferă de astm.

 

Retraşi la ţară pentru aer curat

Familia Verdeş s-a mutat în urmă cu şase ani în Valea Mare de Criş, într-o casă veche care aparţine unor rude. Cu această ocazie, populaţia satului a crescut de patru ori. „Am venit aici de nevoie, din Deva. Medicii au recomandat ca Darius să trăiască într-un loc mai puţin poluat decât cel de la oraş, pentru că are probleme de sănătate pulmnonare. Şi soţia mea suferă de astfel de astm, fiind şi cardiacă, şi am decis să ne mutăm aici, în speranţa că, treptat, Darius se va vindeca. Nu ne-am permis să ne cumpărăm o casă mai aproape de oraş, însă deocamdată ne este bine aici”, a povestit Mircea Verdeş. Pensionarul de 59 de ani a lucrat ca miner la Gura Barza, în subteran, iar de pe urma muncii solicitante s-a ales cu numeroase probleme de sănătate. Îl chinuie o boală la picioare, silicoza (o boală de plămâni specifică foştilor mineri) şi problemele cardiace. Soţia sa are aceleaşi afecţiuni, dar boala ei de plămâni e cauzată de fapul că a lucrat în Preparaţia de la Gura Barza, cu substanţe toxice: mercur şi cianură. În ciuda problemelor de sănătate, în fiecare dimineaţă cei doi pensionari îşi împing la limită propriile puteri pentru a-şi putea duce nepotul la şcoală.
„Ne trezim înainte de răsăritul soarelui, pentru a-l pregăti pe Darius. Îi punem cizmele de cauciuc şi o pelerină şi apoi eu pornesc cu el pe poteca pe care din cauza bolii mele îl parcurgem cam într-o oră. Mergem prin noroi, iar eu mă ajut de două bastoane pentru a putea înainta. Iarna, atunci când ninge, facem şi două ore până la şosea. Uneori zăpada ajunge la un metru, şi ne folosim de lopeţi pentru a ne croi drumul prin ea”, a povestit Mircea Verdeş.

 

Drumul chinuitor spre civilizaţie

Fostul miner îşi poartă nepotul până la asfalt, iar înainte de sosirea autobuzului şcolar îl ajută să se schimbe de cizmele din cauciuc şi să încalţe pantofii de şcoală. „Până de curând, când la rugăminţile noastre primarul din Tomeşti a pus un adăpost unde să Darius să se poată schimba, de multe ori se întâmpla că el să îşi ia hainele şi încălţările de şcoală în ploaia carecădea peste noi. După-amiază, când trebuie să vină de la şcoală îl aştept, fie eu fie soţia mea, la şosea, iar Darius încalţă din nou cizmele înainte de a porni spre casă. Ne este foarte greu, însă până acum, în afara zilelor în care a plouat de nu am putut ieşi din casă şi în a celor în care copilul a fost bolnav, el nu a lipsit de la şcoală. Este un elev premiant”, a relatat Mircea Verdeş.
Valea mare de Criş se află la doi kilometri de şoseaua care duce spre Baia de Criş, cea mai mare comună din Ţara Zarandului, însă aceşti ultimi kilomeri până la asfalt cu greu pot fi numiţi drum. Cei care vor să ajungă la casele celor patru localnici sunt nevoiţi să lase maşinile la şosea şi să pornească pe jos, prin pădure, din dreptul unei cruci de piatră, pe o potecă rar bătută de străini. Monumentul ascuns de bălării este singurul „indicator” care marchează direcţia spre locul uitat. Traseul trece printr-o pădure şi apoi intră în valea mărginită de un pârâu, de mlaştini, pădure şi coamele dealurilor. Doar ciobanii cu oile mai tulbură liniştea locului pustiu.

Mircea Verdeş a cerut autorităţilor din Baia de Criş ca drumul impracticabil să fie reparat în mai multe zone, pe care le străbate cu greu ajutat de bastoanele sale. Însă nu a primit niciun răspuns. „Suntem condamnaţi să trăim uitaţi de lume, iar cea mai mare teamă este să cădem la pat, unul dintre noi sau vecina. Aici ambulanţele nu pot ajunge”, spune Mircea Verdeş. În satul Valea mare de Criş, zilele trec repede, iar familia Verdeş i se dedică nepotului premiant de dimineaţa până seara. Mama lui Darius lucrează în municipiul Brad, aflat la circa 30 de kilometri şi este despărţită de tatăl său. Cei doi îl mai vizitează pe copil, însă rolul de părinţi este luat acum de bunici. „Cel mai mare avantaj în a trăi într-un astfel de loc este aerul curat, de munte. Îl ajută pe Darius să îşi amelioreze problemele sale de sănătate şi sperăm că treptat se va vindeca şi că va putea merge apoi într-un loc în care viaţa să nu fie atât de aspră”, spune Daniela Verdeş.

Continuarea pe zhd.ro .


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “VIDEO! Satul în care mai TRĂIESC doar trei bătrâni şi un elev premiant

  1. Pai, aveti loc destul pt.refugiati.Ca pe noi ne-astupa daca o tine tot asa si la anul.Sau ne reintoarcem ca-n 1750. Da,ar fi o solutie…

Lasă un răspuns