
Munca nu poate fi artificială nici măcar de 1 Mai!
Tehnologia numită inteligență artificială este un mare pas înainte în domeniul tehnicii de calcul, dar nu are nimic dea face cu inteligența, cu gândirea propriu-zisă.
Denumirea ei reprezintă o metaforă: tot așa cum este calul-putere, care nu e de fapt cal, sau gaura neagră, care nu e de fapt o gaură.
De ce invocăm așa-numita inteligență artificială (IA) de 1 Mai, adică de Ziua internațională a celor ce muncesc?
Pentru că, în ultima vreme, mai cu seamă în ultimele luni, când peste grijile de zi cu zi ale oamenilor de pretutindeni s-au mai suprapus câteva crize în plus (niciuna de natură să provoace Apocalipsa, dar asta e o altă problemă), în spațiul public s-au înmulțit până la plictiseală avertismente de genul: “ce ne facem, că domnia sa IA o să ne ia slujbele?”.
Să stăm noi liniștiți la locurile noastre – pe bune și nu așa cum nea îndemnat pe vremuri un dictator – că n-avem norocul ăla: adică să vină ceva sau cineva să muncească și să gândească în locul nostru și noi să n-avem nimic de făcut.
IA se hrănește cu informație (pe care o generează oamenii, IA doar o copiază) și livrează doar informație: altfel împachetată, dar care nu umple o farfurie goală. IA se mai hrănește și cu energie, cu îngrozitor de multă energie, pe care trebuie să o producă cineva.
Folosită cum trebuie, IA poate fi extrem de utilă, dar nu face altceva decât să dea sfaturi; omul este cel care trebuie să aibă grijă ce sfaturi urmează.
IA este, așadar, o unealtă, un instrument, iar fără om nu are nici o valoare.
Teama că IA ar putea înlocui munca și gândirea omului este la fel de irațională precum era credința că la eclipsă dispare Soarele.
Când au apărut macaralele, basculantele și benzile rulante, este adevărat că n-a mai fost nevoie de hamali, dar eficiența crescută a muncii a dus la apariția unei mari diversități de noi profesiuni, toate folositoare unei vieți mai bune.
La fel, când rețelele de apă i-au înlocuit pe sacagii sau când telefonia a făcut inutilă trimiterea de toboșari în satele îndepărtate.
Priviți în jur și veți constata cu ochiul liber cât de mult s-a schimbat piața muncii din 1990 și până acum.
Atât la noi cât și peste tot în lume, chiar și în țările considerate în copilăria părinților noștri ca etalon al înapoierii. Iar ritmul schimbării se va accelera, cel puțin în partea noastră de lume.
De fapt lucrurile se întâmplă deja, dar cei mai mulți nu le acordă atenție, fiind prea preocupați să-și consulte horoscopul sau să urmărească înfrigurați cearta dintre două vedete care tocmai au divorțat.
Bunăoară, acum câteva săptămâni, România tocmai și-a lansat primul său satelit de telecomunicații.
Unul mic, ce-i drept, că e criză și se taie posturi în administrație, dar care a fost integral realizat în țară, printr-un parteneriat public-privat.
Adică a fost gândit și muncit aici. Și nu vorbim despre un accident la scara economiei naționale.
Avem circa 20 de companii în industria aero-spațială, sucursale multinaționale, dar și firme cu capital integral românesc, în care lucrează mii de specialiști români și zeci de mii de operatori (superior calificați, nu lustruitori de pantofi!), care furnizează echipamente și servicii pentru autoritățile astronautice din Europa și America și care, că investițiile au și ele un scop, aduc câștiguri frumoase investitorilor, salariaților și bugetelor publice.
CITEȘTE ȘI: Cros caritabil pentru animăluţe aflate în nevoie, la Timişoara
Nu va trece multă vreme și pe agenda politicienilor noștri va apărea problema identificării unui sit pentru primul astroport românesc: și dacă credeți că asta este o fantezie, aflați că la nivelul Uniunii Europene s-au lansat deja programe de amenajare a centrelor spațiale de pe continent și că primul astfel de centru a fost inaugurat deja acum trei ani, în Suedia.
Natura muncii se schimbă, s-a schimbat mereu în istoria omenirii, dar munca – inclusiv cea mentală – rămâne singura bază a progresului și civilizației.
Merită să medităm la toate acestea acum, când – potrivit tradiției – sărbătorim cu bere și mititei munca și muncitorii.


