Uniunea Scriitorilor din Timișoara ar putea scăpa de evacuare

Uniunea Scriitorilor din Timișoara și Revista „Orizont”, evacuate după o sentință dată la Craiova

După indignarea produsă la începutul acestei luni de somația primită de Uniunea Scriitorilor din România – fi liala Timișoara și revista „Orizont” pentru evacuarea sediilor din clădirea de la „Bega Mică”, municipalitatea timișoreană încearcă să găsească soluții alternative.

CITEȘTE ȘI: Bomba din drum: muncitorii care lucrau la reabilitarea unei străzi din vestul țării au tras o spaimă zdravănă

Primarul Nicolae Robu i-a informat pe consilierii locali, în cadrul celei mai recente ședințe în plen, asupra situației actuale.

„Noi facem tot posibilul ca Uniunea Scriitorilor să rămână acolo unde este. În toate spațiile posibile, pentru că ele sunt parcă croite pentru nevoile Uniunii Scriitorilor. De 71 de ani, uniunea funcționează acolo, cu Revista Orizont, și lucrurile merg bine. Este și o zonă centrală, așa cum se cuvine să fie pentru o asemenea instituție. Am discutat cu avocații proprietarilor.

Noi am propus Ministerului Finanțelor, care este administratorul avuției statului român, să realizeze un schimb de proprietăți între acei cetățeni germani și ce mai are statul și se află în administrarea primăriei, în vecinătate. Noi nu putem să facem schimbul, inițial am crezut că putem să facem noi schimbul, dar statutul nostru, al municipalității, de administrator doar, nu ne permite să realizăm schimbul. Și am făcut diligențele către Ministerul Finanțelor. Nu am primit încă nici o reacție de acolo.

Noi le-am adresat acelor cetățeni germani, prin avocații lor, propunerea să facem acel schimb cu proprietăți care aparțin municipalității, unde nu mai avem nevoie de aprobare de la Ministerul Finanțelor. Ar exista un spațiu potrivit. Ei ar fi trebuit să-mi comunice, conform discuției pe care am purtat-o, și un al doilea spațiu.

Unul l-am putea aproba noi, dar, sigur, se va intra într-un proces de negociere, nu se poate să se tranșeze lucrurile, se va intra pe procedura de negociere, probabil cu plăți de la o parte la cealaltă, nu știm acum de la cine către cine, ca în final schimbul să fie unul corect, între valori egale. Ei au cerut un al doilea spațiu din clădirea Primăriei vechi.

Eu le-am spus că nu putem face asta, pentru că, așa cum știți, clădirea Primăriei vechi este prevăzută să intre într-un proiect de reabilitare și refuncționalizare. Tot ce a fost sediu de partide sau altceva, după reabilitare va fi refuncționalizat. Prin urmare, nu putem să dăm cuiva spațiu în acea clădire”, a declarat primarul în funcție al Timișoarei.

Deocamdată, nu au fost oferite detalii asupra primului spațiu care ar putea fi dat la schimb, iar asupra unui al doilea nu sa ajuns la un acord cu avocații cetățenilor germani care au primit proprietatea printr-o sentință dată la Craiova.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *