
Pilotul timișorean Nicolas Benea este primul câștigător al trofeului „Mihai Leu – Spirit de Campion”, creat de Anna Leu prin clubul AMC Racing și care va fi acordat la fiecare etapă de super rally, competiția creată de fostul campion la box și raliuri în 2017, se arată într-un comunicat al clubului.
„Etapa de Super Rally de la Timișoara, a doua din acest sezon, și la care au luat startul 25 de piloți de top din aproape toate disciplinele automobilismului sportiv, a adus astfel, o premieră în motorsportul românesc. Distincția, inițiată de soția fostului campion, Anna Leu, și AMC Racing, recompensează nu doar rezultatele pe circuit, ci și atitudinea, curajul și perseverența sportivilor”, precizează sursa citată.
Cel care a primit acest trofeu este Nicolas Benea, cel mai tânăr pilot din campionat, în vârstă de 17 ani și zece luni, răsplătit pentru atitudinea pe care a avut-o în cursa de la Timișoara. Legitimat la Canova Racing Timișoara, acesta concurează de anul trecut în competițiile de seniori, reușind anul trecut să devină cel mai tânăr campion național la debutanți din istoria vitezei în coastă.
După un accident în etapa precedentă, primul din carieră, când a fost și nevoit să abandoneze, Nicolas Benea a revenit în competiție pilotând pentru prima dată un automobil TCR și a reușit să urce pe podium în fața publicului de acasă, la Timișoara.
„A fost o cursă foarte specială pentru mine. După ce am trecut prin accidentul din etapa trecută, tot ce mi-am dorit a fost să revin mai puternic. Mașina TCR a fost o provocare nouă, dar am simțit sprijinul echipei și al celor din tribună. Trofeul <<Mihai Leu – Spirit de Campion>> înseamnă mult pentru mine și mă motivează să continui. Este cel mai frumos trofeu pe care l-am primit până acum”, a declarat Nicolas Benea.
El este fiul lui Radu Benea, la rândul său pilot de super rally, care la etapa din weekend-ul precedent a reușit să câștige categoric divizia turismelor, cea mai disputată din campionat, și se menține lider după primele două etape. Cei doi, tată și fiu, au încheiat pe locul al treilea la echipe cu Canova Racing la etapa de casă, de la Timișoara.
Anna Leu, cea care a înmânat distincția, a subliniat că premiul reprezintă „recunoașterea spiritului de luptător, a puterii de a depăși momentele dificile și de a merge mai departe, exact așa cum a făcut Nicolas”.
Trofeul poartă numele lui Mihai Leu, fost campion mondial la box profesionist, campion absolut de raliuri și totodată fondator al Campionatului Național de Raliuri powered by Superbet în 2017. Leu a încetat din viață la începutul lunii trecute, după o luptă cu boala care a durat mai bine de 11 ani. Anna Leu a anunțat că acest premiu va continua să fie acordat și în viitor sportivilor care demonstrează aceleași valori.


