Un bătrân în vârstă de 90 de ani din Timiș este cel mai longeviv salariat, fiind încadrat în muncă de peste 60 de ani. Omul a lucrat atât în agricultură, cât și la biserica ortodoxă din satul natal Partoș – comuna Banloc – unde încă ocupă postul de cantor. ”El a ținut biserica de-a lungul timpului, cât au slujit diferiți preoți. În ciuda faptului că se deplasează greu, încă vine și cântă la slujbă”, spune părintele Varlaam Almăjanu, starețul mănăstirii din localitate.
Este vorba de Petru Radosav, născut în urmă cu 90 de ani. „Din 1954 iscălesc un stat de plată. Înainte am fost cantor fără remunerație, fiind încadrat la CAP. Din 1977 am cartea de muncă la biserică. Când a venit vremea, m-am pensionat, că aveam și vârsta și vechimea, dar am fost din nou reîncadrat în muncă. Și în prezent am salariu. Între timp am învățat și un tânăr să cânte așa ca mine, că vine vremea când n-oi mai putea”, mărturisește bătrânul.
Primele munci, încă din fragedă pruncie
Petru Radosav a lucrat încă din fragedă pruncie, deși n-a avut carte de muncă decât mult mai târziu. ”Când eram copil munceam la câmpul de experiență la orezăria Reginei Elisabeta a Greciei, mătușa dinspre tată a Regelui Mihai, care s-a stabilit la castelul de la Banloc. La Topolea avea 600 de hectare cu orez”, își amintește timișeanul care pe atunci avea vreo 12 ani. Prima muncă, prestată chiar în slujba celor din casa Regală a României, l-a marcat pe băiatul de odinioară. ”Când era monarhie, fiecare avea de lucru. Cred că de asta toți oameni erau de treabă”, spune Petru Radosav. Copil fiind, acesta a fost profund impresionat de Regele Mihai I: ”Era înalt, frumos… Când l-am văzut prima dată, purta o scurtă de catifea și pantaloni deschiși. Era încălțat cu pantofi maro cu alb. A venit la noi – copiii ce munceam la câmpul experimental – și ne-a găsit la masă. Ne-a întrebat ce am mâncat… Îl vedeam odată la una-două săptămâni, că venea la vănătoare de rațe”.
Cea mai mare ”simbrie”, prima bomboană de mătase
Pentru bătrânul din Partoș, cea mai mare ”simbrie” pe care a primit-o în viața lui a fost… o bomboană, răsplată pentru vocea sa, remunerațiile ulterioare în bani fiind umbrite de acest dar. ”Eram prin clasa a VI-a, când învățătorul ne-a scos în drum în fața școlii și ne-a pus să cântăm”, își începe povestea Petru Radosav. Cum avea o voce deosebită, acesta a intonat ”Toți străjerii, Maiestate/ Îți urează sănătate”… ”Regele Mihai a vorbit oțâră cu noi. Apoi ne-a dat, dintr-o cutie mare de pleu, bomboane de mătase. Până atunci nu mai mâncasem. Acasă primeam zahăr cub… le ziceam coțche. Era prima bomboană din viața mea”, spune nonagenarul timișean.
70 de ani, cantor în biserică
În ciuda muncii pe care a prestat-o în agricultură, Petru Radosav consideră ca vocația sa a fost muzica bisericească. ”La 14-15 ani, am scăpat de școală. Am făcut șapte clase, că așa era atunci. Era anul 1942, când preotul din sat m-a luat pe mine și alți doi băieți să cântăm în biserică. Zicea că am voce bună și mă simpatiza. Atunci am învățat muzică.
M-am dus și la școala de cantori din Caransebeș, dar după primul trimestru a trebuit să mă întorc acasă, că pleca tata în război. Am cântat la biserică în sat până am mers în armată, iar după o pauză de trei ani, cât am fost soldat, m-am întors în strană. În total, am fost cantor timp de 70 de ani”, susține Petru Radosav, care la cei 90 de ani ai săi este probabil cel mai vârstnic salariat din Timiș.
