Nu-l știu. Să ajung acasă la el, îi dau un amănunt și îmi zice că sunt aproape și mă îndeamnă să fac prima la stânga, unde o să văd o salcie mare, chiar în fața porții lui. Aștept în stradă, îmi întărește, și de la distanță îi văd silueta bărbatului. Se numește Mircea Babescu, este din Giroc.
Bărbatul acesta, dacă ar fi posibil, și-ar mai procura o inimă, în care să încapă toate câte țin de viața lui și a familiei sale. Dar mai cu seamă a urmașilor săi. Unul dintre ei este Daniel Babescu. Este mai matur, e elev de gimnaziu, și sigur asta îi înlesnește drumul către izbândă. Bunăoară, de la șase ani a participat la concursuri de motociclism. Are patru titluri de campion național, numele său la Taifun Racing Team, unde activează, însemnând, deja, ceva.
Puștiul nu-i vorbăreț și, în punctul când povestea lui nu curge pe cum ar fi normal, o continuă bunicul. Adică sponsorul, șoferul, mecanicul, bucătarul micului campion, nepotul lui, la care se uită cu toată inima. Și bunicul a practicat acest sport și când îi spun, cu gândul la Daniel, nu-i periculos?, omul, aflat în elementul său, cu o bucurie pe care doar motocicliștii de performanță o deslușesc, mă liniștește: ”O cădere este spectaculoasă. Nu-i ce vedem noi pe stradă, pe stradă e accident”.
„De unde și până unde, îl mai întreb, atâta pasiune pentru un sport destul de periculos, oricât farmec ar avea?”
Și ca de fiecare dată, bunicul intră cu plăcere în poveste: ”Am fost la un prieten, pasionat și el de motor, și Daniel a văzut o motocicletă pentru copii. S-a dovedit pe loc tare interesat, a întrebat, a cerut să i-o cobor de unde era. Am zis că e o pornire de copil. Amicul a insistat să o luăm acasă, că nu-i nicio problemă. Așa a început…”.
Bijuteria cu două roți, motocicleta lui de concurs, l-a dus pe puști la întreceri în Bulgaria, Grecia, Cehia, Austria… Pe banii familiei. ”Deficit calculat” – motorul, deplasările la concursuri, recunoaște sponsorul, domnul Mircea Babescu.
În camera unde stăm sunt câteva instrumente muzicale și pare, după felul cum este amenajată, că e destinată repetițiilor. Domnul Mircea Babescu, la fel de jovial, mă pune în temă: ”Aici desfășoară Daniel orele de muzică. De un timp acordă mai multă vreme acordeonului, în detrimentul motociclismului”.
Puștiul are talent, instrumentiști de soi îi dau credit. Are deja un album cuprinzător care îi pune în valoare calitățile, frecventează Școala Populară de Arte Timișoara – este în ultimul an de studiu -, face parte, de doi ani, din orchestra tinerilor de la Ansamblul ”Timișul”, cântă în formația, atât de știută, condusă de Doru Țăranu. Mentori i-au fost, și i-au rămas, domnul Romică Andraș, de la care a învățat, și Bogdan Sandu, cu care se pregătește în prezent.
Daniel Babescu, talent pur, studiază, zilnic, trei ore. A învățat la timp că gloria se câștigă greu și s-o pierzi îți este de-ajuns numai o clipă!
Bravo, Dani! Un băiat de nota 10!