Un fotoreporter timișorean a pierdut un concurs în fața unui contracandidat cu șapcă și cu înger păzitor la purtător

Rămas vacant în urma decesului regretatului Liviu Tulbure, postul de fotograf al Muzeului Național de Artă Timișoara a fost scos la concurs în luna septembrie a.c., probele având loc în perioada 5-7 octombrie. În anunț se preciza că postul este de laborant foto la Biroul Conservare, Restaurare, Laborator, iar candidaților li se cereau diplomă de bacalaureat, atestat/curs de fotografie, dar și cursuri de design grafic.

Când iepurașul n-are șapcă…

La concurs s-au înscris trei candidați, însă unul dintre ei, Mile Șepețan, n-a trecut de selecția dosarelor, motivul respingerii sale fiind: “Nu are curs de design grafic”.

Lăsând la o parte faptul că pentru un post de laborant foto ai musai nevoie de cursuri de design grafic, Mile Șepețan susține că una dintre competențele profesionale dobândite în urma absolvirii unui curs de fotografie acreditat de două ministere, al Muncii și al Educației, cea de “procesare digitală a imaginii pentru realizarea produselor multimedia”, ar fi putut fi asimilată, fără probleme, unui curs de design grafic.

Dar n-a fost. Astfel că nici atestatul foto, nici experiența în domeniu nu i-au fost suficiente lui Mile Șepețan pentru a fi acceptat în concurs.

Nu departe de soarta confratelui său s-a aflat și Ioan Tasi, cunoscut fotoreporter timișorean, care, în perioada 1999-2009, a colaborat atât cu publicații din presa locală (“Prima Oră”, “Bănățeanul”), cât și cu cele două cotidiane centrale de sport (“Pro Sport”, “Gazeta Sporturilor”). Pe lângă experiența în domeniu, Ioan Tasi este și absolvent al Facultății de Arte și Design a UVT (specializarea foto-video), dar, cu toate acestea, el s-a aflat la un pas de a nu-i fi permis accesul la concurs din același motiv: absența cursului de design grafic.

În sfârșit, un candidat cu șapcă

Să-i dăm, însă, cuvântul fotografului Ioan Tasi: “Încă de la înscrierea la concurs, am fost intimidat, șicanat pe motiv că nu aș avea pregătirea necesară, cu toate că am adus acte doveditoare în acest sens. Am absolvit cu diploma de licență UVT, Facultatea de Arte și Design, în anul 2009, după cum reiese din actele depuse la dosar. Mi se repeta într-una că acest post este de studii medii și nu am nevoie de această diplomă, ci de cursuri foto și design, atestat foto etc. În CV-ul meu era specificată experiența mea de fotograf, fotojurnalist și operator imagine, începând cu sfârșitul anilor ’90”.

Până la urmă, realizând probabil că nu poți opri un licențiat în foto-video să participe la un concurs pentru postul de… laborant foto, decidenții din Muzeul de Artă i-au acceptat dosarul, iar Ioan Tasi a intrat în competiție alături de cel de-al treilea candidat, arădeanca Andrada Pecican, absolventă a aceleiași Facultăți de Arte și Design a UVT, dar specializarea… design grafic. Adică fix ce solicitau cu atâta vehemență organizatorii concursului.

Nu orice candidat are în spate un înger păzitor

Lăsat finalmente să participe la concurs, Ioan Tasi a avut surpriza neplăcută de a realiza că jocurile erau deja făcute. Fotoreporterul timișorean susține că doamna Pecican a fost favorizată și aduce următoarele argumente: “Pe perioada derulării concursului, lect. univ. dr. Mădălin Marienuț (n.r. – președintele comisiei de concurs) a stat în spatele său (n.r. – al Andradei Pecican), urmărind pe monitor tot ce lucrează. Mai mult, la un moment dat, domnul Marienuț a iesit din sala de examen, spunându-mi că sunt ceva probleme cu calculatorul folosit de contracandidat și trebuie mărit timpul de lucru al acestuia, până se remediază problema. În loc să părăsească sala până la remedierea problemei, candidatul a rămas acolo până la sfârșitul probei. A avut parte de o bonificație extra de timp, undeva între cel puțin 15 și 20 de minute”.

Examen de tip grilă sau concurs de creație artistică?

Conform lui Ioan Tasi, și modalitatea în care a fost organizat concursul a lăsat mult de dorit: “Ambii candidați am lucrat separat, intrând pe rând în sala de examinare și nu amândoi, cum ar fi fost normal, lucrând la două calculatoare deodată, pornind și oprind cronometrul în același timp ca la orice examen desfășurat în mod transparent și democratic.

După cum vă spuneam, timpii de examen alocați au fost foarte mici. S-a hotărât ca proba de fotografiere să fie de doar 15 minute, în acest interval de timp intrând, reglarea iluminării, executarea fotografiilor și alegerea celei mai bune fotografii și descărcarea ei pe calculator. Până și alegerea imaginii a trebuit făcuta pe lcd-ul aparatului de fotografiat, lucru impropriu, deoarece este foarte mic, aproximativ cât un sfert din ecranul unui telefon mobil mediu.

Pe urmă, a urmat proba de design grafic, unde s-a urmărit prelucrarea imaginii și transformarea ei cu ajutorul elementelor date, într-un afiș care să promoveze o expoziție de fotografie. Aici, ni s-au alocat doar 30 de minute, excepție făcând contracandidatul meu, căruia i s-a alocat un timp mult mai mare, după cum vă spuneam mai înainte.

Timpul a fost extrem de scurt pentru a putea realiza un afiș de calitate și de o ținută grafică excelentă. A fost ales un timp folosit la examenele de tip grilă, cu răspunsuri rapide, a, b sau c. În acest domeniu, al fotografiei și al producției de afișe publicitare, se lucrează prin creație artistică, încercând variante, mărimi și culori de fonturi, compoziție și punerea în pagină, prelucrarea imaginii de bază etc”.

Ceas elvețian la Muzeul de Artă

Afirmațiile de mai sus apar în contestația formulată de Ioan Tasi, care a solicitat invalidarea rezultatelor probei practice a concursului (el a obținut 70 de puncte, iar contracandidata sa 90 de puncte). Invocându-se faptul că respectiva contestație a fost depusă cu o întârziere de trei ore (la ora 16,09, în loc de maximum ora 13 a zilei de 7 octombrie), demersul lui Ioan Tasi a fost respins ca tardiv, așa că nimeni n-a mai trebuit să explice nimic.

Nici de ce președintele comisiei de concurs – arădean la fel ca doamna Pecican – a stat în spatele candidatei pe întreaga durată a probei practice, ca un veritabil înger păzitor, nici de ce cei doi candidați nu au concurat simultan, ci unul după celălalt, nici de ce candidata Andrada Pecican a beneficiat de câteva zeci de minute suplimentare…

Îngerul păzitor se face că plouă

Pentru că articolul nostru nu se circumscrie condițiilor temporale invocate de organizatori, am încercat să lămurim, totuși, lucrurile, astfel că l-am interpelat pe onorabilul șef al comisiei de concurs, Mădălin Marienuț. Domnul lector universitar doctor al Facultății de Arte și Design a UVT ne-a solicitat să-i comunicăm întrebările noastre pe mail, urmând ca tot pe această cale să primim și răspunsurile.

Ne-am conformat și i-am adresat trei întrebări: 1. În calitate de președinte al comisiei de concurs, de ce nu ați solicitat ca proba practică să se desfășoare simultan, pe două calculatoare, pentru a elimina orice suspiciune cu privire la favorizarea vreunui candidat? 2. De ce, în momentul în care la calculatorul pe care lucra candidata Andrada Pecican a intervenit o problemă tehnică, dumneaei nu a părăsit sala de concurs, urmând să revină după remedierea respectivei probleme, evident, cu întreruperea cronometrării și reluarea acesteia din momentul reînceperii probei? 3. De ce a fost necesar să o asistați doar pe candidata Andrada Pecican, nu și pe  candidatul Ioan Tasi, pe durata desfășurării probei practice?

Iată și răspunsul primit: “Am rugămintea să transmiteți punctul meu de vedere integral fără a-l trunchia. În luna octombrie Muzeul Național de Artă Timișoara a organizat un concurs pentru ocuparea postului de laborant foto. Concursul a avut loc la sediul acestei instituții, întreaga organizare logistică aparținându-i Muzeului. Strict pentru concursul pe acest post, fără ca eu să fiu angajatul Muzeului Național de Artă, am avut temporar și punctual funcția de președinte de comisie.

Legat de proba practică pot să vă garantez că ambii candidați au fost asistați în egală măsură cu privire la eventualele nelămuriri pe care le aveau pe parcursul desfășurării acesteia. În acest context și având în vedere faptul că în prezent nu dețin nici o calitate la această entitate, mă aflu în imposibilitatea de a vă comunica alte acte aflate în custodia Muzeului cum de altfel nici nu pot exprima punctul de vedere al instituției sus-menționate. Vă rog să-mi transmiteți articolul înainte de publicare”.

Bun, și acum să despicăm puțin firul în patru… În primul rând, fiind la prima interacțiune cu domnul Marienuț, nu am înțeles temerea dumnealui că i-am trunchia punctul de vedere. Ce alt răspuns ne-a trimis pe care să-l fi trunchiat?! În al doilea rând, președintele comisiei de concurs se face că nu înțelege ce l-am întrebat, atunci când l-am chestionat despre asistarea candidatei Andrada Pecican.

În contestația respinsă atât de ușor, Ioan Tasi scria negru pe alb că onorabilul domn Marienuț a stat în spatele concurentei pe întreaga durată a desfășurării probei practice, un aspect extrem de grav, pe care comisia de soluționare a contestațiilor l-a mușamalizat, sub pretextul întârzierii cu care a reacționat candidatul fără pile. Au contat mai mult cele trei ore de întârziere decât posibila viciere a rezultatului concursului, nu-i așa?

În al treilea rând, Mădălin Marienuț ne aduce la cunoștință că se află în imposibilitatea de a ne comunica acte aflate în custodia muzeului, în condițiile în care nici nu i-am cerut acest lucru. În sfârșit, rugămintea din finalul răspunsului e realmente delicioasă, așa că o reluăm aici: “Vă rog să-mi transmiteți articolul înainte de publicare”. Domnul lector universitar doctor făcea încă o confuzie, crezând, probabil, că e vorba de un advertorial… Ghinion.

Revenind la concursul propriu-zis, vă mai spunem că proba interviului n-a mai schimbat nimic, aici cei doi candidați au primit același punctaj, 85. Zarurile fuseseră aruncate la proba practică, acolo unde doar unul dintre candidați a avut șansa să i se strice calculatorul…