Un colţ liniştit de Rai unde îşi duc zilele doar 55 de suflete

Cândva, prin perioada interbelică, era o comună înfloritoare, cu primărie proprie şi locuitori numeroşi, majoritatea de etnie maghiară. Astăzi, e un sat timişean de pustă şi de graniţă, ascuns la marginea judeţului, în care îşi duc zilele doar… 55 de suflete.

Chiar şi aşa, dacă ajungi aici, merită să te opreşti şi să contempli imaginea unui surprinzător colţ de Rai şi de linişte, căci cătunul cu uliţă lungă, biserică arătoasă şi cămin cultural renovat şi dichisit cum nu-s multe, impresionează prin inedit.

De câţiva ani, nu mai are nici măcar magazin, dar pitorescul meleagurilor şi aerul de aşezare rurală ruptă de timp, însă nu părăginită, compensează. Dacă altele, la fel de asemănătoare în depopularea şi izolarea lor, au avantajul reliefului, poziţionate fiind în zone deluroase sau montane şi atrăgătoare din perspectiva celor ce doresc să-şi ridice o căsuţă de vacanţă, Pordeanu are doar atuul propriei frumuseţi.

Oamenii locului, câţi mai sunt, o preţuiesc suficient cât să nu-şi părăsească vatra şi să facă, de mai multe ori pe săptămână, drumuri până în satele învecinate sau la Beba Veche, în centrul de comună, pentru a se aproviziona cu cele necesare.

Liliputan, sătucul îşi duce viaţa într-o lentoare coborâtă parcă din alte vremuri, chiar dacă sărbătorile – bunăoară tradiţionala rugă – i-au rămas aceleaşi.

Nou e numai aspectul căminului cultural ce-şi are sediul în fosta şcoală, zugrăvit în nuanţe vesele de oranj şi ascunzând în curte o splendidă terasă ce dă spre o zonă împădurită. Nouă e şi piaţeta modernă din faţa unicului lăcaş de cult din localitate, romano-catolic, noi sunt şi florile proaspete ce împodobesc spaţiile verzi din faţa caselor.

Din câte aflăm de la Ioan Bohancanu, primarul din Beba Veche, elanul gospodăresc al băştinaşilor e stimulat de concursuri iniţiate de administraţie, care oferă distincţii consătenilor care ştiu să-şi amenajeze cu gust peticul de iarbă de la stradă. Se simte însă, la Pordeanu, că pomişorii şi plantele ornamentale sunt îngrijite de mâini meştere, strunite de dragostea faţă de plaiul natal mai abitir decât de spiritul competitiv.

Altminteri, dacă nu mai are locuitori cu miile, satul rămâne încărcat de istorie. A fost menţionat pentru prima dată în 1244, ca mănăstire (Pordanmunstra), iar derivate ale numelui Pradan se regăsesc în documente medievale din toată perioada secolelor XVI-XVII.

După cucerirea austriacă a Banatului, pe harta oficială a contelui Mercy, locul a fost numit oficial Burgas, dar la 1750 apare deja cu numele Pardany. În veacul al XVIII-lea a făcut parte din posesiunile contelui Nako, celebrul personaj de al cărui nume se leagă şi trecutul altor aşezări din partea de vest a României. Astăzi, trăieşte un prezent dătător de pace, desprins parcă din paleta unui pictor naiv…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns