Taxe noi la Baroul Timiş

Conducerea Baroului Timiș a luat decizia de a institui două taxe. Una dintre ele, în cuantum de 150 de lei, este pentru înregistrarea unei plângeri sau reclamații împotriva unui avocat, când se solicită angajarea răspunderii disciplinare a acestuia și restituirea, respectiv, diminuarea onorariului plătit.

Consiliul Baroului Timiș poate acorda o scutire de la plata acestei taxe, dacă venitul mediu lunar per membru de familie al petentului se situează, în ultimele două luni, se situează sub 300 de lei sau o reducere de 50 la sută dacă acest venit este sub 600 de lei.

Cealaltă taxă, în cuantum de 3.000 de lei, se adresează avocaților străini care doresc să se înscrie în Baroul Timiș. Potrivit legislației în vigoare, orice membru al unui barou dintr-un alt stat poate exercita profesia de avocat în România, dacă susține un examen de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limbă română, organizat de UNBR, însă nu va putea pune concluzii orale sau scrise în fața instanțelor judecătorești și a celorlalte organe jurisdicționale și judiciare, cu excepția celor de arbitraj internațional.

În România sunt înscriși în jur de o sută de avocați străini, unul dintre ei figurând în Baroul Timiș.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns