
Marilen Pirtea: traficul este sufocat la orele de vârf, în Timişoara. Ce propune
Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş, trage un semnal de alarmă în privinţa faptului că traficul este sufocat la orele de vârf, în Timişoara, propunând şi o soluţie:

Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş, trage un semnal de alarmă în privinţa faptului că traficul este sufocat la orele de vârf, în Timişoara, propunând şi o soluţie:

Ionela Bosioc („C.D. Loga” Caransebeș) și Adelina Albu („Tata Oancea” Bocșa) au fost premiate de universitatea timișoreană, acolo unde vor studia Dreptul. Acestora li se vor alătura alți șapte elevi de nota 10 din zona de vest a țării!

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a lansat, astăzi, un masterplan cultural, în cadrul conferinţei intitulate „Integrarea resurselor…

Prezent la Timișoara pentru promovarea campaniei naționale ”Vaccinare și testare pentru învățare!”, inițiată de Ministerul Educației, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar Sorin Ion…

Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Banat” al Județului Timiș, 91 din cele aproximativ 600 de corpuri de clădiri în care funcționează unitățile din învățământul preuniversitar

În spatele imaginii lustruite cu mare grijă a Universității de Vest din Timișoara (UVT) – am numărat opt membri ai Departamentului Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional pe site-ul oficial -, realitatea este departe de a fi una trandafirie.

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă sesiune de pregătire pentru elevii care urmează să susțină, anul…

Până la sfârșitul anului ar trebui încheiate negocierile dintre PNL și USR-PLUS pentru formarea majorităților din administrația…

Două picturi murale de mari dimensiuni (aproximativ 500 de metri pătrați), înfrumusețează, de câteva zile, clădirile a…

În această perioadă dominată de constrângerile și limitările izolării la domiciliu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează o invitaţie pentru antrenamente fizice desfășurate…

Ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PNL Timiş s-a dorit a fi o demonstraţie de forţă a filialei, aflată într-o postură fericită…

Nicolae Robu nu pare a se afla în cea mai fericită postură în interiorul PNL. Anumite mesaje transmise la lansarea candidaturii preşedintelui Klaus Iohannis…

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a semnat un protocol de colaborare prin care își exprimă interesul comun…

Ieri, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, a avut loc semnarea celui de-al treilea contract de finanțare din seria celor derulate de …

În orașul în care s-a murit (și) pentru libertatea de exprimare, o universitate a ajuns să secretizeze informațiile publice. Nu pe toate, ci pe acelea care …

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și Universitatea de Vest din Timișoara au semnat ieri un contract de finanțare pentru extinderea …

Marilen Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaților, acuză Guvernul PSD-ALDE că nu susţine tinerii care performează și se califică pentru a participa la …

Cu împotrivirea lui Florin Iordache (PSD), vicepreședintele Marilen Pirtea, deputat de Timiș, a supus la vot revocarea lui Dragnea.

Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest a fost neîncăpătoare, vineri, la ceremonia prin care liderul WTA, românca Simona Halep, a primit titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” al instituţiei de învăţământ superior din oraşul de pe Bega…

Marilen Pirtea şi-a intensificat campania de imagine. Rector al Universităţii de Vest şi, în acelaşi timp, deputat PNL, Pirtea pare să-şi dorească …