Seceta loveşte crâncen şi în exploataţiile timişene de animale

oi crivobara

Nu doar culturile de primăvară din judeţul Timiş sunt puternic afectate de secetă, ci şi sectorul zootehnic suferă serios. Un exemplu mai mult decât edificator este cel al comunei Secaş, unde nu a căzut nici măcar un strop de ploaie de mai bine de o lună!

S-au veştejit păşunile, dar ciobanii sunt disperaţi şi din cauza faptului că porumbul din acest an va fi compromis total, dacă nu plouă zdravăn în câteva zile. Scade şi producţia de fân, şi cea de lucernă, ca urmare a lipsei apei. Aşadar, criza de nutreţ se manifestă deja, ameninţând să se agraveze. Ca şi cum aceste necazuri n-ar fi fost de ajuns, au început să se împuţineze şi sursele de apă, pentru că stratul freatic e şi el afectat!

E criză de nutreţ

„Spre comparaţie cu anul trecut, când am avut toată vara iarbă verde pe păşuni, producţia de lapte e mai scăzută cu aproximativ 20-25 la sută. Seceta ne afectează foarte mult, iar din câte am văzut, porumbul e cam gata, dacă nu primeşte apă foarte curând.

Una dintre fântânile care au secat în această vară la Crivobara
Una dintre fântânile care au secat în această vară la Crivobara

Fânarul îl am doar pe jumătate plin, iar anul trecut pe vremea asta nu mai aveam loc în el. Şi la lucernă va fi o producţie extrem de mică, poate nici pe jumătate faţă de o vară ploioasă. Singura soluţie va fi să cumpărăm nutreţ, pentru că nu avem capacitatea de a procura prin producţiile proprii hrana animalelor”, susţine Nicolae Ban.

Fântânile au început să sece

Pe raza localităţii Crivobara, aparţinătoare de comuna Secaş, două arteze forate, prevăzute cu adăpătoare pentru animale, au secat recent.

„Asta arată că e afectată deja şi pânza freatică. În acest moment, seceta este principala problemă pentru comuna Secaş. Creşterea oilor e cea mai dezvoltată activitate de aici.

Avem peste 16.000 de oi pe raza comunei”, susţine primarul Nicolae Ban. La Crivobara, efectele secetei sunt foarte vizibile, păşunea fiind deja veştejită aproape în totalitate, dar şi sursele de apă, iată, se împuţinează.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *