„Scânteia” nu crede în Moş Crăciun

social media

Un grup de IT-işti din Sibiu a pus bazele unui program care să depisteze şi să blocheze ştirile false. Graţie acestuia, reţelele de socializare vor putea descoperi rapid ştirile false şi le vor opri înainte de a deveni prea toxice.

La prima vedere, pentru omul neavizat, ideea este bine-venită, mai ales că va fi o frână pentru cei care câştigă bani din publicitatea încasată ca urmare a traficului pe care îl fac ştirile false. Privită însă în profunzime, cu anticiparea tuturor consecinţelor socio-culturale, măsura nu este doar discutabilă, ci chiar periculoasă.

Din capul locului, trebuie ştiut că presa nu e o activitate aritmetică, în care orice adunare sau scădere cu rezultat incorect e aruncată la gunoi. Jurnalismul e plin de nuanţe, de interpretări, de atitudini şi de opinii diferite, într-o diversitate care nu doar că îl defineşte, dar îi şi conferă farmec.

Un fapt de presă, bunăoară, poate fi tratat într-o multitudine de feluri, în funcţie de diverşi factori: publicul-ţintă, zona de acoperire, regiunea geografică, tradiţia locului, vârsta şi sexul cititorilor, impactul emoţional, strategia generală a publicaţiei şi multe altele, cărora li se adaugă viziunea autorului. A gândi că poţi pune într-o simplă formulă artimetică toate aceste particularităţi e un lucru nu doar inimaginabil, dar şi îngrijorător.

Apoi, unele lucruri sunt acceptate apriori ca false şi chiar acest aspect le conferă savoare. Cum ar interpreta calculatorul, de exemplu, o ştire cu Moş Crăciun care a ajuns la copiii cuminţi? Ar exista, probabil, un program informatic care ar stabili că nimeni nu l-a văzut pe Moş Crăciun şi, ca atare, avem o ştire falsă, chiar dacă moşul a ajuns prin toate grădiniţele şi şcolile.

Presa a apărut şi s-a dezvoltat tocmai ca urmare a schimbului de opinii, a emoţiilor stârnite, a diversităţii interpretărilor, a atitudinilor tranşante sau nu, a poziţionărilor mai mult sau mai puţin inspirate sau a campaniilor de succes sau în zadar. A existat şi încă există maniere diferite de a prezenta o ştire sau de a realiza o documentare, ele având în final acelaşi punct comun: cititorul, persoana de la capătul acestui circuit, cel care discerne, în ultimă instanţă, presa adevărată faţă de cea falsă.

A încerca să pui presa într-un program informatic înseamnă a-i lua cititorului libertatea de a alege ce îi place şi ce nu suportă, de a-l îndoctrina cu o singură variantă, aşa cum era în comunism. Iar asta poartă un singur nume: cenzură, pericolul generat de acea idee aparent lăudabilă a grupului de informaticieni cărora nu le-a aprins nimeni „Scânteia”, aşa cum exista ea înainte de 1989.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns