Sărbătoare pentru seniorii timișoreni

seniori 4

Direcția de asistență socială a municipiului Timișoara a organizat de Sfântul Andrei un eveniment plin de însemnătate pentru cei mai longevivi cetățeni ai orașului.

Peste 550 de persoane, cupluri cu peste 50 de ani de căsnicie, precum și timișoreni care au vârsta peste 90 de ani au pășit bucuroși și încrezători, într-o atmosferă de sărbătoare, la evenimentul organizat special pentru ei.

Programul a fost pregătit în cele mai mici detalii de personalul Complexului de servicii pentru persoane vârstnice „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cadrul directiei și a fost presărat cu momente artistice și surprize, toate bucurându-i până la lacrimi pe cei aniversați.

Formația „Pusta Banatului”, din cadrul Casei de cultură a municipiului Timișoara, soliștii de muzică populară Ancuța Fleșariu, Cornel Brici, Claudiu Tărnăuceanu și Adriana Coste, precum și Grupul Senioarelor din cadrul Asociației Seniorilor din Timișoara au fost cei care au susținut cu multă dedicare programul artistic.

La ediția din acest an, 29 de cupluri au fost premiate pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie și zece timișoreni au fost sărbătoriți la peste 90 de ani de viață. Cea mai longevivă familie prezentă la eveniment are 65 de ani de căsnicie, iar cea vârstnică persoană premiată are vârsta de 99 de ani.

Diplomele și plachetele aniversare au fost oferite de viceprimarul Timișoarei, Farkas Imre, alături de directorul general al Direcției de asistență socială, Rodica Cojan, precum și de coordonatorul Complexului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, Gabriela Teslaru. La eveniment au participat și consilierii locali Adelina Târziu, Daniela Mariș, Lorenzo Barabas și Lucian Căldăraru.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *