Deşi, după ce a fost lansată cu surle şi trâmbiţe acum cinci ani, reforma administrativ teritorială a fost îngropată sub un strat gros de scandaluri politice, iniţiativele din acest domeniu nu au dispărut cu totul.
Zilele trecute, o iniţiativă guvernamentală a adus în faţa opiniei publice – şi am vrea să vedem în acest gest o invitaţie la desfăşurarea unei campanii electorale axată pe dezbaterea problemelor reale ale societăţii, nu pe fantasme ale unor aşa-zişi „formatori de opinie” – un proiect de reclasificare a localităţilor româneşti. Spre deosebire de alte idei, mai mult sau mai puţin trăsnite, care au fost formulate de-a lungul timpului în legătură cu reforma administrativteritorială, acest proiect are, din start, două calităţi: nu vrea să dea peste cap sistemul instituţional al ţării şi îşi propune rezolvarea unor probleme concrete.
Mai exact, propune ajustarea criteriilor de clasificare a unităţilor de bază (municipii, oraşe şi comune), ca anexă la deja consacratul PATN (plan de amenajare a teritoriului naţional), în scopul adaptării mecanismului de formare a taxelor şi impozitelor locale.
Soarta municipiilor
În afara Capitalei, doar cinci oraşe – Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa şi Craiova – ar urma să beneficieze de statutul de pol regional principal. Este foarte posibil (dar trebuie să precizăm că proiectul nu prevede acest lucru) ca, odată cu (re)oficializarea acestui statut, în aceste centre metropolitane să se treacă la o majorare a taxelor locale: aspectul negativ fiind că localnicii (cetăţeni şi firme) vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar, ceea ce nu poate bucura pe nimeni, reversul medaliei fiind că vor exista mai resurse pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale şi a calităţii locuirii.
Municipiul Arad îşi va păstra, practic, actualul statut (pol regional secundar), în vreme ce Reşiţa şi Deva vor rămâne poli judeţeni cu potenţial transnaţional, iar oraşele Lugoj, Caransebeş, Petroşani şi Hunedoara, municipii de echilibrare teritorială. Celelalte municipii din vestul ţării („piticotul” municipiilor din Regiunea Vest, Brad, căruia i se recunoaşte totuşi rolul de pol zonal, respectiv, Lupeni, Orăştie şi Vulcan) rămân cu titlul, dar pierd criteriile de eligibilitate administrativă, putându-se aştepta, în compensare, la taxe locale mai reduse. La rândul lor, oraşele Lipova şi Sebiş (judeţul Arad), Bocşa şi Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin), respectiv, Jimbolia şi Făget (judeţul Timiş) ar urma să fie ridicate la rangul de poli zonali şi să spere că, odată cu o oarecare majorare a taxelor locale, vor beneficia şi de îmbunătăţirea calităţii urbane.
Cum, în mod vădit, nivelul taxelor şi impozitelor este doar una dintre consecinţele cu bătaie lungă pe care le are în vedere acest proiect, ne vedem obligaţi să observăm că unul dintre dezideratele sale – echilibrarea teritorială a reţelei urbane – este, cel puţin în regiunea noastră – atins doar într-o proporţie modestă: cea mai mare parte a ţării Zarandului, zona centrală a Banatului de Munte şi jumătatea sudică a Timişului rămân, şi pe mai departe, defavorizate în ceea ce priveşte accesul la servicii publice principale.
Micile oraşe şi mediul rural, un potenţial rural ignorat în continuare
Indirect, proiectul recunoaşte mai multe eşecuri ale urbanizării. Pe lângă acceptarea faptului că s-a produs o inflaţie de municipii, cel mai relevant indicator îl constituie crearea unei categorii de oraşe cu caracteristici… rurale!
Din păcate, inovaţia, oricât ar părea de şturlumbatică, este justificată, multe sate fiind ridicate la gloria urbană fără nici o intervenţie pe „greaua moştenire”. Surpriza vine însă când aflăm că, din Regiunea Vest, doar judeţul Timiş este reprezentat în această categorie, iar localităţile incluse – Ciacova şi Recaş – nu pot fi numite rurale nici măcar în baza criteriilor de birou cu care s-a lucrat pentru acest proiect.
Ca să fim bine înţeleşi: în mileniu III, calitatea de oraş sau sat nu o poate da asfaltul sau canalizarea (de care toate localităţile trebuie să beneficieze) şi cu atât mai puţin profilul ocupaţional al locuitorilor, fie şi numai pentru că agricultura profesionistă de astăzi nu mai este o activitate tradiţională.
Pe lângă „struţo-cămilele” listei de oraşe cu caracteristici rurale, proiectul prevede şi diferenţierea, din categoria comunelor, a unor poli rurali – adică a unor localităţi candidate, pe bune, la transformarea lor în oraşe, dacă cineva, cândva, va binevoi să elaboreze o strategie a urbanizării şi post-urbanizării României. În vestul ţării sunt vizate comunele Beliu, Gorahonţ, Săvârşin (din Arad), Berzovia, Bozovici, Teregova (din Caraş-Severin), Ilia, Pui (din Hunedoara), Biled, Lovrin, Nădrag, Peciu Nou şi Periam (din Timiş).
Dacă cele mai multe dintre aceste localităţi sunt incluse în lista polilor rurali cu îndreptăţire (cu amendamentul că lista ar trebui să fie mai largă), nu putem să nu observăm, şi de această dată, că dezideratul echilibrării teritoriale este parţial ratat. Să încheiem însă cu o concluzie optimistă: cel puţin, acest proiect oferă o bază de discuţie.
